Verdele irlandez în parada de St.Patrick la Bucureşti
Posted on March 19, 2013
Ia sa-mi spuneţi voi mie, repede, care dintre voi a petrecut de ziua Irlandei? Adică de St.Patrick. Care a fost prin centrul vechi duminică seară că eu am avut curs şi tot ce-am reuşit a fost sa ajung la paradă. Cea mai mare paradă de St.Patrick din Europa continentală, cel puţin aşa a fost anunţată.
Care paradă pe mine personal m-a cam dezamăgit. Eu presupun, şi sper, că atunci când au ajuns în centrul vechi a fost mai antrenant.
La ora 15:30 era deja destul de multă lume în zona pieţei G. Enescu şi pe traseu pe Calea Victoriei. Ziua era frumoasă, chiar dacă un pic rece, şi lumea aştepta cu aparatele pregătite să vadă marea paradă.
Unii aveau costumaţii specifice şi au fost şi vedete admirate de toţi.
Parada a pornit pe la 4 p.m. şi a constat din 10 “care alegorice” care erau de fapt nişte autoutilitare pe a căror platfome erau ceva decoraţiuni în care predomina desigur verdele dar care mie mi s-au părut destul de simple.
În faţă, pe lângă care, au fost nişte cimpoieri de prin Vracea şi Vaslui, pe urmă a mai fost trupa Ad Hoc de muzică medievală care au cântat şi pe drum şi mai târziu, când toată adunarea a făcut o oprire în faţa Academiei Militare. Pe primul car s-a suit trupa Coras din Irlanda şi dansatorii din trupa Irish Way care au dat acolo un mic spectacol. F. frumos de altfel.
De ce în România?
“In mod surprinzator, St Patrick’s Day a fost sărbatorită prima data de către imigranţii irlandezi din America ce duceau dorul ţinuturilor natale. După mai bine de 250 de ani de la prima ediţie, St Patrick’s Day a devenit cea mai mare sărbatoare a diasporei din întreaga lume, iar acum peste 80 de milioane de oameni celebrează în fiecare an Ziua Naţională a Irlandei. Deoarece St. Patrick’s Day este sarbatoarea care uneşte practic toţi imigranţii din lume, a celebra această zi în România este o modalitate de a-i conecta pe cei de aici cu prietenii şi rudele care acum trăiesc în afara graniţelor”, a spus David Costello, şeful adjunct al Misiunii irlandeze în România, într-un comunicat dat la MEDIAFAX.
Cum eu sunt un om pozitiv şi mi-a plăcut oricum chiar dacă nu a fost aşa o paradă ca la Rio, bănuiesc că distracţia mare a urmat după. Voi aţi fost?
» Filed Under Am vazut, De prin Romania, evenimente
Comments
Leave a Reply