Mama Rusia la Lumea Mare

Posted on February 19, 2013

Mama, marea, roşia, emoţionala Rusie. Despre ea au fost poveştile de sâmbătă de la întanirea deja obişnuită cu Lumea Mare. Aş minţi dac-aş zice că m-am dus la întâlnire dintr-o mare dragoste pentru Rusia. De fapt, m-am dus pentru că-i iubesc pe cei de la Lumea Mare, pentru că îmi plac oamenii cu care mă întâlnesc la fiecare ediţie de poveşti şi dintr-un pic din curiozitate.

Mama Rusia la Lumea Mare

Rusia n-a fost nicicând printre priorităţile mele, din prejudecată bineînţeles. Am aşa un soi de resentiment stupid şi ilogic ca atunci când privesc Casa Poporului şi-mi amintesc toate cozile, frigul şi lipsurile din perioada aceea. Mi se pare că opulenţa ostentativă şi destul de lipsită de gust din interior şi urâţenia din exterior a clădirii sunt accentuate de ceea ce reprezintă ea pentru mine, şi probabil pentru mulţi cei de vârsta mea. Un simbol al opresiunii noastre aşa cum Casa Scânteii a fost simbolul presiunii sovietice şi cauza iniţială a nefericirii şi involuţiei noastre.

În mintea mea există două Rusii complet diferite pe care nu reuşesc să le suprapun decăt teoretic. Rusia roşie, comunistă, brutală şi necivilizată a bolşevicilor din poveştile părinţilor şi bunicilor mei, Rusia propagandei, a politicii agresive şi diabolice, Rusia deportărilor şi a înlocuirii populaţiilor din zonele cotropite cu populaţie rusă ca metodă eficientă de omogenizare şi anihilare a patriotismului ţărilor înghiţite. Rusia crimelor, închisorilor KGB-ului, terorii.

Şi mai există Rusia artistică, Rusia sensibilă şi emotivă, ţara Lacului Lebedelor, a marilor balerini şi patinatori, ţara lui Dostoievski, Cehov şi Tolstoi, ţara lui Tarkovski şi a lui Saliapin. Poate n-am reuşit niciodată să înţeleg cu adevărat această emotivitate dusă la extrem dar sunt totuşi fascinată de ea. Îmi amintesc ce zicea mama despre ruşi: “Un rus îşi poate tăia o mână ca să-ţi demonstreze cât te iubeşte ca peste o jumătate de oră să-şi taie cealaltă mână ca să-ţi arete cât te urăşte.”

Poveştile ne-au fost aduse de Sorina Grosu, Anca Şerban, Rodica Hioară şi Ana-Maria Caia. Am trecut cu ele prin Kiev, Cernăuţi, Odesa, St.Petersburg, Chişinău şi desigur Moscova. De la fiecare am aflat ceva nou, fiecare mi-a confirmat că merită să trec peste prejudecăţi şi ranchiune pentru a vedea câteva locuri extrem de frumoase.

Nu întâmplător probabil mi-a plăcut foarte mult Rodica care, născută fiind în Basarabia şi având şi experienţă în organizarea de evenimente şi călătorii, a atins un pic coarda asta delicată a modului în care privim un loc prin prisma prejudecăţilor noastre. A pledat frumos şi coerent pentru frumuseţile şi oamenii Rusiei.

Iar Ana-Maria a făcut ca povestea să capete o reală componentă emoţională prin oglinda amintirilor ei din copilărie, amintiri luminoase şi bune despre o lume strălucitoare şi imperială însoţite de imagini mai noi despre aceleaşi locuri revăzute după ani. Frumos şi poetic. O invitaţie mai irezistibilă decât orice broşură turistică.

Am aflat şi detalii practice de cum se ajunge, cu ce, cât costă, pe unde să stai…..

Ca să fim în atmosferă, am primi câte un păhărel de vodcă şi tartine cu icre de manciuria iar Alex a gătit din nou pt. noi, tot în atmosferă, şuba, o salată rusească cu peşte marinat şi straturi de legume care se face mai ales la sărbători. Bună, bunuţă! Sigur ne zice el reţeta.

A, şi-am avut şi-un concurs de cultură generală la care masa noastră a rămas codaşă. E clar că nu ştim destule despre Rusia.

Poate că n-o să ajung acolo chiar mâine dar gândul de a mă îndrepta în direcţia est s-a insinuat un pic în mintea mea.