Napoli – un oraş controversat – între mizerie şi arta
Posted on August 21, 2012
Am luat o mică vacanţă şi am fost la Breaza unde am stat prost cu timpul şi conexiunea la internet aşa că abia acum reuşesc să continui cu poveştile din Italia.
O să mai las pentru mai încolo Capri-ul şi Anacapri-ul din simplul motiv că vreau să amân momentul în care voi avea impresia c-am mai plecat o dată de acolo. Şi oricum, în ordine cronologică în călătoria din Italia, a fost Napoli apoi coasta Sorrentină şi coasta Amalphiteană.
Drumul până la Napoli cu maşina a fost destul de lung, dar nu exagerat, pentru că noaptea pe autostradă se merge extrem de uşor. Da, am decis să plecăm noaptea ca să salvăm din timpul petrecut acolo şi am condus în doi aşa că a fost f. suportabil. De la Quiesa de unde eram noi am mers pe drumul Florenţa – Roma – Napoli numai pe autostradă şi am făcut cam 6 ore pe o distanţă de aprox 570 km (de la Florenţa sunt 470 km pana la Napoli).
Ei, dar lucrurile s-au complicat când am ieşit de pe autostradă înainte de intrarea în Napoli să luăm benzină şi am intrat în oraş pe centură. Acolo am avut două şocuri masive. Primul a fost mizeria absolut incredibilă din zona de centură – gunoaiele stăteau pe marginea drumului ca şi cum ar fi fost o groapă de gunoi generală. Bucureştiul nu e un oraş curat, nici Parisul şi nici Londra nu strălucesc, ce să mai vorbesc de Istanbul sau Atena. Dar dragilor, mizerie ca-n Napoli n-am văzut chiar niciodată, nicăieri. Sunt convinsă că cei care au fost acolo ştiu despre ce vorbesc. Nu, n-am făcut poze pentru că n-am vrut să am astfel de amintiri şi pentru că de altfel, în fotografie nu e niciodată aşa de rău ca-n realitate.
Al doilea şoc a fost centura care era cu piatră cubică şi mai proastă decât drumurile noastre – un drum de rupt maşina, de stat cu orele şi de încercat nervii şoferilor. De fapt traficul în Napoli a rămas un şoc continuu pe care sunt sigură că l-au simţit toţi cei care au condus o maşină pe acolo. Credeam că în Bucureşti se circulă aiurea, că nu se respectă regulile, că lumea e agresivă şi needucată. După Napoli, am spus că nu voi mai înjura niciodată la volan în Bucureşti pentru că există situaţii mult mai grave. În Istanbul, de exemplu, mi s-a părut că nu prea există reguli de circulaţie şi că se circulă la mica înţelegere. Dar chiar era la mica înţelegere în sensul că şoferii erau foarte degajaţi, nu claxonau, se lăsau unul pe altul să treacă, aşa cum am văzut că se întâmplă şi în Cairo.
Ei bine, la Napoli, lumea era la fel de temperamentală ca-n Bucureşti, îşi tăiau faţa fără vreo avertizare sau politeţuri, şi-n plus, semafoarele şi semnele de circulaţie păreau a fi doar de decor căci absolut nimeni (mai puţin turiştii ca noi) nu aruncau vreun ochi în direcţia lor. În plină piaţă, maşini şi o puzderie de motociclişti vitezomani şi imprevizibili traversau în lug, lat, rotund sau orice altă figură geometrică fără nici cea mai mică durere de cap. Poliţie? Nici picior. Mi s-a spus însă că apar imediat, ca din pământ, dacă apare vreun motociclist cu cască. Da, CU cască, nu fără! De ce? Pt. că la Napoli e o mafie destul de puternică şi orice motociclist cu cască (adică, căruia nu i se vede faţa) e un potenţial criminal. Despre pietoni ce să zic? Treceau calm, aşezat şi fără nici o grijă pe lume, pe oriunde şi pe orice culoare. Maşinile şi motocicletele făceau diverse manevre pentru a-i ocoli pe trecătorii care păreau de-a dreptul somnambuli.
Nepoata mea Dana, care stă în Toscana de peste 10 ani, s-a jurat că nu mai pune piciorul acolo în viaţa ei iar soţul ei, înainte să plecăm (fără el, aşa doar între fete,) ne-a avertizat că Napoli e o altă Italie. De altfel, cei din Toscana au o vorbă: ce e mai la sud de Roma, nu e Italia. Eu am avut ceva comentarii la chestia asta dar ….. să nu dăm apă la moară controversei Nord – Sud. Cel puţin nu acum.
“Vedi Napoli e poi mori” sau în varianta napoletană “Vide Napule e po’ muore” pare la prima vedere o vorbă nejustificată – adică vezi Napoli şi-apoi poţi muri? Poate era valabil pe vremuri, acum e discutabil. Şi că veni vorba de interpretări – cea cu “vezi Napoli şi-apoi Mori (un alt oraş italian) e trasă de păr cu atât mai mult cu cât distanţa dintre cele două e destul de mare.
Noi am stat la un hotel ieftin destul de central, lângă gara centrală…. dar, mă tem că trebuie să vă povestesc despre lucrurile bune din Napoli data viitoare. Căci sunt şi lucruri bune în Napoli, nu sunteţi de acord?
» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii, Ne-am cazat la
Comments
4 Responses to “Napoli – un oraş controversat – între mizerie şi arta”
Leave a Reply
[…] de grad dreapta). Cât am scris acum am numărat 4 tăieri de cap aşa că mă voi opri aici şi Napoli, frumos sau nu, iubit sau nu, dorit sau nu, va trebui să mai aştepte ca şi toate celelalte […]
[…] acum, am zis numai lucruri rele despre Napoli – a venit prin urmare momentul să aratăm şi faţa sa bună ca să putem trage concluzia că […]
Noua ne-a placut foarte foarte mult Napoli! Poate “de vina” au fost oamenii cu care am mers, am fost 6 persoane si ne-am mai imprietenit acolo cu inca 2, dar ne-a placut! Si ne-a dat acel aer de buna dispozitie! 🙂
Si eu sunt sigura ca te poti simti acolo f. bine daca esti avizat sa nu conduci acolo 🙂