Călătorie în Italia – Toscana, Lucca
Posted on July 20, 2012
Toscana nu e degeaba lăudată nu numai de locuitorii ei dar şi de cei care vizitează zona. Sunt multe oraşe care merită în afară de Pisa sau Florenţa care sunt bine cunoscute şi tare mi-ar fi plăcut să ajung şi la Siena, Livorno şi încă altele dar pentru asta mi-ar fi trebuit mult mai mult timp. Oricum acolo e de mers cu maşina. Eu am depins de nepoata mea Dana care mai avea şi de lucru şi n-a putut sta de fundul meu tot timpul aşa că am mai mers şi cu autobuzul.
Nu însă la Lucca (mă refer aici la oraş şi nu la zonă) care e f. aproape de Quiesa unde am stat, căci ne-a dus Dana cu maşina, ne-a lăsat acolo pe mine şi pe maică-sa (adică vară-mea) să ne facem de cap câteva ore şi ne-a recuperat la sfârşitul zilei.
Eu am mai fost la Lucca şi acum 8 ani dar am stat puţin şi nu pot zice decât că am ratat atunci, de o săptămână, un concert în Piazza Amfiteatro cu U2, pentru care ne-am tras palme multă vreme după aceea. Asta pentru că atunci n-am ştiut de Festivalul de Vară de la Lucca unde în fiecare an vin artişti cunoscuţi. De exemplu anul ăsta pe 7 iulie a fost Laura Pausini şi pe 14 Norah Jones. Dacă încă mai vreţi să ajungeţi acolo, să ştiţi că sâmbătă cântă Duran Duran. Şi mai sunt şi alţii pînă pe 28.
Oraşul Lucca are o istorie f. veche fiind iniţial o aşezare de celţi ligurieni, apoi de estruşci ca să devină în jurul anului 180 î.e.n. colonie romană. În anul 56 î.e.n. aici a avut loc întâlnirea dintre Iulius Cezar, Pompei şi Crassus unde s-a reafirmat alianţa dintre ei, numită Primul Triumvirat.
Ştiţi însă că eu nu dau prea multe amănunte istorice (nu de alta dar se găsesc uşor pe Internet) căci nu vreau să mă lungesc prea tare.
Primul lucru pe care îl remarci este zidul care înconjoară cetatea veche, înalt, modernizat, suficient de lat încât se te plimbi de-alungul său pe jos sau cu bicicleta (se închiriază special şi e o chestie f. populară printre turişti). Era cald când am fost noi (nu aşa cald ca aici zile astea totuşi) şi, pe la mijlocul plimbării ne-am urcat pe zid unde ne-am odihnit puţin pe iarbă.
Oraşul e destul de mare pentru o astfel de cetate dar poate fi lejer văzut într-o zi, urcând şi coborând pe străzile sale întortochiate, mai înguste sau mai late, cu aer medieval, dar şi romanesc, cu obloane albe şi flori pe case.
Ce trebuie neapărat să vezi?
Catedrala San Martino (Duomo) pe care noi am găsit-0 în renovare. Acelaşi stil al faţadei cu coloane şi cu campanela tipică ca la Pisa – o dantelărie albă a cărui stil romenesc se datorează reconstrucţiei din sec.12.
În interior există o versiune f. frumoasă şi diferită de cea cu care suntem obişnuiţi a lui Leonardo da Vinci a Cinei (Cina cea de Taină desigur). Versiunea lui Tintoretto este cel puţin la fel de interesantă şi, poate chiar mai firească.
Ce sa mai vedeţi neapărat?
– Biserica romano-catolică San Michele de Foro în Piaţa San Michele, in acelaşi stil romanesc dantelat – o bijuterie cu o faţadă de-o delicateţe ireală, cu coloane complet diferite (nu sunt 2 la fel) şi cu îngerul din partea dreaptă ce pare să stea să zboare.
– Biserica San Frediano
– Turnul Guinini
– Casa lui Giacomo Puccini (care s-a născut în Lucca)
–Piazza Napoleone cu palatul Ducal….. dar mai ales, cel puţin după pîrerea mea
– Palazzo Pfaner. Casa în sine nu e f. mare şi nu e extraordinar de spectaculoasă – ce e spectaculoasă e grădina vilei – o oază de linişte şi pace, o armonie deplină – un loc unde să stai în linişte câteva ore – să stai pe o băncuţă sau pe iarbă, să citeşti o carte ş să bei o cafea. Absolut încântătoare. Jedecaţi şi voi:
– Mergeţi desigur şi la Palazzo Mansi – foarte frumos şi care are o pinacotecă destul de bine asortată . din păcate acolo n-am avut voie să fotografiez aşa că asta e tot ce am:
Să nu rataţi îngheţata din Lucca – e la fel de bună ca-n toată Toscana şi chiar ca-n Veneţia. Vă las şi cu poze până data viitoare când mergem spre Barga.
» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii
Comments
One Response to “Călătorie în Italia – Toscana, Lucca”
Leave a Reply
[…] de a continua cu poveşti din Italia şi a vă spune despre Barga şi Ponte Del Diavolo, aş vrea să vorbesc un pic despre Toscana în […]