Aventuri în călătorii cu maşina – spre Austria (I)

Posted on June 8, 2012

Fetele de la Slowride, adică Roxana şi Ina de la Lumea Mare, tocmai au povestit despre pana din Austria şi mi-au amintit de ceva aventuri pe care le-am avut şi eu, doar că nu cu motorul (deşi tare mi-ar plăcea un motor…) ci cu maşina.

Se spune că e bine să ai câte un incident la plecarea într-o călătorie pentru că restul călătoriei va fi fără evenimente negative majore. Adevărul e că aproape fiecare călătorie are micile ei “ghinioane” absolut inerente care până la urmă fac deliciul amintirilor.

Chiar dacă un obstacol, o pană, o rezervare nereuşită, un rătăcit de drum, o oprire de poliţie şi chiar o amendă uneori,  în momentul cu pricina pot fi supărătoare şi chiar enervante, cu cât ai mai multă experienţă şi călătorii la activ cu atât înveţi că micile neplăceri sunt inerente, totdeauna rezolvabile şi, privite retrospectiv, chiar amuzante.

Acum vreo cinci ani, am plecat cu prietenul meu Tudor la ski în Austria – fericire mare! Eu cu o Skoda Fabia care îşi dovedise capacităţile deja într-un drum de vreo 6000 de km. pe traseul România, Luxemburg, Paris, Valea Loarei, Elveţia, România.

N-am putut pleca de dimineaţă şi hotărâsem să mergem cât se poate, eventual cât mai aproape de graniţa cu Ungaria ca să ajungem a doua zi în Viena la o oră cât mai devreme.

Veselie mare, vreme bună în martie, maşina cu revizie făcută – totul OK.

După ce am trecut de Piteşti, într-un sătuleţ la vreo 30 km de Râmnicu Vâlcea, văd în faţă (aşa vag, deoarece era deja vreo 5 după-amiaza şi nu mai era chiar aşa lumină), pe dreapta şoselei o groapă. Trag uşor de volan stânga în ideea de a o ocoli, dar nu-mi iese total, prind muchia gropii şi buf – pană instantaneu. Trag pe dreapta – înjurături la adresa edilililor vinovaţi de calitatea drumului, mă dau jos cu gândul că va trebui să schimbăm o roată şi … ce să vezi….pană dublă.

Mă întorc şi studiez intens groapa. Groapa care părea minoră din partea interioară a parbrizului, era de fapt o groapă extrem de lungă, îngustă e adevărat, dar şi foarte adîncă. Rezultatul – ambele cauciucuri dreapta praf! Apăi pana nu e lucru plăcut, dar pana dublă e o catastrofă de proporţii majore mai ales dacă eşti la începutul unei călătorii de vreo 4000 km. Cine naiba are 2 cauciucuri de rezervă?

Şi începe circul. Rămân eu la maşină şi Tudor pleacă să vadă dacă găseşte vreo benzinărie. La benzinărie n-aveau cauciucuri şi după ce un tip drăguţ s-a oferit să vadă dacă n-are el prin magazie ceva corespunzător, revenind cu un răspuns negativ din păcate, plec eu de data asta prin vecini să întreb de o vulcanizare – păi ar fi fost un tip care avea o curte cu cauciucuri, dar e vineri şi e plecat la Piteşti la distracţie. La club.. .  Spun ceva în barbă la adresa clubului şi a petrecăreţilor şi încep cu telefoanele la reprezentaţa Skoda. După un manej de vreo 30 min., aflu de la cea din Piteşti că e week-end dar ar şti ei prin vecini un tip cu platformă. Mă sună după vreo 10 min. şi aflu că e disponibil şi vine să ne salte, dar nu chiar imediat că mai are un drum.

Zis şi făcut …. şi stăm, şi stăm, şi stăm preţ de vreo două ceasuri jumate, aproape adormiţi căci deja se lăsase seara şi tufliţi, căci nervii consumă energie după cum bine se ştie din strămoşi.

Dar….urmarea în episodul următor ca să nu mă lungeasc prea tare şi să vă plictisiţi.

Şi vă las cu căteva din pozele de pe acolo până atunci.

După cum vedeţi, până la urmă a fost bine.

» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii

Comments

2 Responses to “Aventuri în călătorii cu maşina – spre Austria (I)”

  1. Aventuri cu maşina spre Austria (II) : Experiente turistice on June 13th, 2012 10:53 am

    […] unde rămăsesem? A, cu maşina în pană între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea. Şi nu în orice fel de pană, ci una dublă şi […]

  2. vulcanizare on November 1st, 2013 1:50 pm

    Very intresting article

Leave a Reply