Cu Lumea Mare’n deplasare

Posted on July 19, 2011

Nu cred sa fi avut o “aventura” pe munte mai relaxanta decat cea din ultimul sfarsit de saptamana cu Lumea Mare.

Nu ca nu m-as fi asteptat – din intalnirile cu Lumea Mare si articolele pe care le-am citit pe blogul Lumea Mare, stiam ca ne vom intalni cu oameni buni si frumosi, cu oameni naturali care stiu sa se bucure si sa aprecieze locurile si oamenii din jur.

Oameni senini, oameni pozitivi, o vreme numai buna (chiar daca un pic cam cald in prima zi), o mancare tare buna pregatita de Alex,  povesti interesante despre Porto, Franta si uimitoarea Islanda, copii draguti, veseli si bine crescuti, un pic de adrenalina, multe flori de camp, zambete si vorbe frumoase.

Foarte placuta Pensiunea Cehov la are am stat – linistita, facuta cu gust, fara ostentatie, tinuta de Ion Trandafir, un skior de performanta care ne-a vorbit cu simplitate si firesc despre pasiunea sa – astept povestea Alinei despre el.

N-o sa vorbesc despre fiecare pentru ca au facut-o ceilalti inaintea mea si pentru ca m-am gandit ca pozele spun destul.

Merge bine o bere dupa o saptamana lunga si un drum de la Bucuresti (mai ales daca ai venit cu motorul ca Roxana si Ina).

O nebunie de sandvisuri cu somon si placinta cu mere si multe alte bunatati marca Alex (cu ajutoare, carora n-a uitat sa le multumeasca de nenumarate ori).

Nu vi se pare ca-si priveste opera cu un aer protector si mandru?

Ne adunam sa vedem daca am ajuns toti la locul de plecare spre Seaua Magurei unde vrea Octavia sa ne duca (si a si reusit cu succes chiar daca ne-am imprastiat pe toate vaile si coastele intr-un sir lung, serpuitor si schimbator).

Si chiar am pornit dupa ce am facut o poza de grup (Alex) ca sa putem face comparatie cu starea noastra la intoarcere.

Nu e cazul sa ne mai numaram ca suntem toti.

Pregatita tot intr-o goana, oboseala si stres, era inevitabil sa am oarece evenimente pe drum. Primul – m-a lasat bateria aparatului desi eram sigura ca o pusesem la incarcat cu o zi inainte. Asa ca am apucat sa fac doar cateva floricele din nebunia de flori de camp in care m-as fi tavalit cu mare placere.

Si mai urcam noi un pic si simt ca tarai ceva dupa bocancul stang. Ce sa fie? Pai talpa care se desprindea de la calcai spre fata, incet si sigur, si la stangul si la dreptul.

Talpile…

pe care le-am baut (pardon, taiat, cu briceagul lui Alex).

Pai, de, ghete de 15 ani! Garmont sa traiti!

Si-au facut veacul cu varf si indesat. O sa trimit felicitari la firma – dupa ce ca m-au purtat pe diversi munti timp de atatia ani s-au comportat ireprosabil si fara talpi pana la sfarsit.

Despre seara de povesti n-o sa zic (iar au zis alti inainte) decat ca a fost tare bine sa fim plimbati, sa aflam lucruri atat de interesante si sa vedem poze atat de bune band un vin bun de Porto si indopadu-ne cu bunatati a la Alex – cu amendamentul de care stiti – sarat cu dulce ….. jamais! Jamais la mine adica 🙂

Frumos in Prapastiile Zarnestilor! Destula lume la catarat si noi incepatorii printre ei.

Am avut cu noi cei mai curajosi si mai ambitiosi copii de pe lume!

Mihai a fost primul la catarat inaintea noastra a tuturor dupa care a urmat Petra care ne-a dat o lectie de forta si hotarare cu care multi s-ar mandri.

Sportul asta nu e prea usor. Intai si intai, daca vrei sa faci chestia asta cu adevarat trebuie sa-ti faci o gaura in buget sa-ti cumperi echipament, printre care si o pereche de espadrile de catarat care se cumpara cu vreo 2 numere mai mici – adica suferi un pic la inceput ca se lasa in timp si oricum au o anumita elasticitate.

Pantofi de printesa…

Si nu degeaba a fost botezata Octavia – Caprioara. Cine stie, stie!

Cum o fi chestia asta?

Pozam tot, prindem orice miscare.

Ar trebui sa incercam si noi, ce zici? (Bianca chiar a incercat si a reusit).

Au fost si mici tristeti (Petre caruia nu i-a fost prea bine noaptea si n-a putut veni la catarat).

Lumea Mare s-a descurcat asa de bine in aceasta deplasare incat n-ar fi rau sa mai organizeze si altele.

Ca sa rezum povestea, impresia e bine ilustrata de copii.

» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Romania, Fun Turism, Insemnari din calatorii

Comments

3 Responses to “Cu Lumea Mare’n deplasare”

  1. Alina on July 19th, 2011 6:47 pm

    Anca, ce ma bucur ca ai scris de ghete! Le-am admirat asa in trecere si dupa am uitat sa te intreb ce marca erau. Le-ai mai facut un client!Iar interviul cu Ion vine!

  2. Roxana din LumeaMare on July 19th, 2011 7:09 pm

    Ce frumos, ce frumos ai scris! Multumesc pentru poveste si pentru instantanee! 🙂

  3. anca on July 27th, 2011 8:48 am

    Cu placere – chiar m-am simtit bine si astept sa recidivam. Scuze ca n-am raspuns la comentariu mai prompt. Am avut o saptamana in care n-am avut de loc timp de scris. I’m back sau cel putin incerc. 🙂

Leave a Reply