Diminețile lui Fix – Bică și porumbeii
Posted on June 18, 2016
– Pfiu! Pleacă de-aici că mă enervezi groaznic, se înfoaie Fix săltîndu-și mustața dreaptă mai mult decît pe cea stîngă. Întoarce apoi coada cu dispreț și-și saltă cu oarecare dificultate fundul înapoi pe canapea.
– Frate, enervant rău porumbelul ăsta!
– Da’, de unde știi că-i același? Poate-s mai mulți și fac cu rîndul ca să te scoată pe tine din sărite. Și pe mine, de altfel.
-Îl știu după miros. N-ai tu treabă!
– Acu’, știi că ești cam obraznic? Ți-ai cam luat nasul la purtare. Vezi cum vorbești!
– Am avut mufa la purtător de cînd mă știu și, de fapt, de cînd mă știi și tu.
– Nu zău, o cauți! Vrei un ziar pe fund?
– Nu, te rog, fără ziar. Hai că-s cuminte. Uite ce cuminte sunt… întoarce capul într-o parte uitîndu-se nevinovat și ușor galeș.
Aka pufnește ușor. Între timp, Bică se pune pe ciripit disperat la colțul balconului. Bică ăsta e de fapt Bică numărul doi – așa se întîmplă, în fiecare an se trezește o vrăbiuță, probabil mai puiuț așa, să-și facă veacul pe lîngă balconul meu și să facă scandal, mai întîi, în fiecare dimineață în jur de șase, apoi în mai multe ture în cursul zilei.
– Mă, iar a început ăsta! Taci mă, Bică! Du-te și mănîncă și nu te mai strofoca atît!
– Hai, lasă-l și pe el săracu’, că pare singurel rău! Nu mi-ai zis tu că ăștia sunt mici și să-i las? M-ai învățat să mă răstesc doar la porumbei și la turturele. Cam discriminatoriu, nu crezi?
– Ce șmecher ești tu în dimineața asta…. Așa ți-am zis pentru că trebuie să fac o alegere. Nu pot hrăni toate zburătoarele cerului. Viața asta e un șir continuu de alegeri, nu toate plăcute sau amuzante. Ca să nu mai zic că porumbeii sunt cam obraznici și tupeiști, trebuie să admiți și tu.
– A, și vrăbiuțele nu-s!! Hai că mă faci să rînjesc, că încă n-am reușit să rîd. Chiar, cînd mă înveți?
– În primul rînd, tu nu te răstești, tu latri…
– Ba, pardon, chiar nimic n-ai învățat de cînd ești cu mine? Sunt nuanțe și nuanțe!
– Bine, ok, dar te rog să nu mă mai întrerupi că nu-i frumos și mă irită rău.
– Tu vorbești, care întrerupi tot timpul pe toată lumea!? Hai, zău, că asta-i chiar bună!
– Serios, ți-o cauți rău! Așa…în al doilea rînd, nu pot să te învăț să rîzi pentru că nu ești dotat pentru asta și, mai ales, pentru că vreau să evit anumite situații jenante.
– Ca de pildă?
– Lasă că știu eu….
– Nu înțeleg ce vrei să spui. Sunt cel mai simpatic și drăguț animal din preajmă.
– Din preajma cui? Ești un ciufut afurisit!
– Ei acum, zău că sunt jignit.
– Pfff… de-aia nu mai pot eu!
– Confunzi demnitatea cu …. nu știu cu ce, că nu știu să-i spun… cu afurisenia.
– Ba nu confund nimic. Să-ți amintesc cum te porți cu Kira? Și e vecina ta și e o drăguță și-o scumpică care abia aștepta să se joace cu tine.
– Cum mă port? Ce? Ce-am făcut? Nici nu m-am atins de ea!
– Nu numai că nu te-ai atins de ea dar o ignori ca și cum ar fi transparentă și fără miros. Ești un ofticos gelos și nesuferit!
– Sunt profund șocat și nu mai vorbesc cu tine, să știi!
– N-ai decît! Și-așa am treabă și n-am timp de prostii.
Fix își răsucește indignat coada, mormăie ceva și se întoarce ostentativ cu spatele.
– Mai bine te-ai duce să vezi ce mai e pe la bucătărie. Fă-ți datoria de cîine de vînătoare ce ești și vezi dacă n-a venit iar vreun șoricel că n-ai fost în stare să m-anunți nici cînd erau deja o familie în toată regula și mi-era și mie clar de mult.
– Adică tot eu sunt vinovat că mi-am pierdut instinctele. Era treaba ta să mă educi și să mă duci la vînătoare, să învăț.
– Acum chiar mă pufnește rîsul. Tu la vînătoare! Tu care, dacă se dă unul mai serios la tine, îți pui coada-ntre picioare și începi să scîncești ca un cățelandru timorat. ……. Ce, nu mai comentezi? ….. te-ai supărat…. serios??…. adevărul doare, nu?…… uite, știi ce, lasă mutrele că nu ține….. hai, mă, zii ceva…mormăie ceva…. pisoi….moacă….bibiloi….cățelu lu mami…hai, nu te supăra, că Aka te iubește… mult, mult….
– Cît de mult? ridică Fix o sprînceană pe sub breton
– Mult, mult de tot! Ești cel mai scump și mai drăguț cățel din univers. E bine?
– Binișor… hai, mai zii…
– Vezi, de-aia n-are ursul coadă și o să ți-o arestez și pe-a ta dacă te întreci cu gluma.
Fix sare ca ars de pe canapea și se repede furibund și revoluționar pe balcon cu lătratul cît casa. Porumbel alb cu pete negre, să-i zicem Tupoi, își flutură aripile spre alte tentații.
– Bravo puiuț!
Fix își saltă mulțumit urechile și vine să se lipească ghem de Aka. Bică revine să facă scandal, nu se știe bine de ce. Tupoi a dispărut din peisaj. Semințele-s tot acolo. Parcă văd că tot Tupoi le înhață că Bică ăsta are alte probleme. Aka-și ia cartea să termine capitolul și cafeaua.
E o dimineață mulțumitoare.
» Filed Under Altele, Diminețile lui Fix
Comments
Leave a Reply