Melancolie locală și istanbuleză
Posted on November 28, 2014
Îmi dă tîrcoale o melancolie. Să fie influența Istanbul-ului lui Pamuk, adică a cărții pe care o citesc acum? Un pic, mai ales că n-am reușit să ajung la Istanbul toamna asta, așa cum îmi propusesem. E un pic și ceața asta care topește contururile și amăgește ochii suprapunînd amintiri și insinuînd senzații. E și legarea la vatră de ceva vreme căci fiecare pasiune își cere sacrificiile sale iar concertul de colinde care se apropie nu prea lasă timp de plecări. Și, da, mi-e cam dor să plec.
Mi-e dor de Constanța și am restanțe grele, doar că mi-e și un pic teamă că ceea ce voi găsi acolo iar mă va întrista. Nu e vorba de tristețea aia cuminte pe care ți-o trezește orice abandon. E vorba de o tristețe mult mai adîncă care vine dintr-o legătură profundă cu orașul mamii și-al bunicii, orașul viu și colorat al vacanțelor de vară. Acolo e plaja, apa și pietrele în care mă recunosc. Mirosul mării, pe care îmi pare că-l percep încă de la trecerea Dunării, e purtător al tuturor aventurilor și bucuriilor copilăriei libere.
Mi-e dor să plec oriunde, mi-e dor de avioane și de metrouri străine, de castele, țărmuri și ruine, vreau în Africa, în deșert, vreau oriunde în lume.
Bun, gata, ne potolim. Deocamdată, pentru că singurul plan clar e Catania și asta abia în primăvară, o să-mi îndrept melancolia spre poveste. Pentru că mi-e dor și de scris, pentru care găsesc prea puțin timp și prea puțină liniște în ultima vreme.
…….
Asta scriam acum ceva vreme. Între timp mi-a trecut melancolia pentru că am petrecut ceva vreme alergînd după hărtii. Nu are rost să vă bag și vouă degetele în priză pentru că știți cu toții ce înseamnă birocrația de la noi. În plus, e cam greu să fii melancolic în plină campanie electorală. N-am putut și nici n-am vrut să fac abstracție.
Între timp am terminat și cartea lui Pamuk și știu că nu voi mai privi nicioadată Istanbul-ul cu aceiași ochi. Voi căuta sigur cu privirea rămășițele vechilor case somptuose din lemn care au dispărut în nenumărate incendii pe care istanbulezii le-au suportat cu resemnare, cu melancolie și cu un oarecare sentiment de vinovăție. Voi căuta străduțele de care povestește Pamuk și podul Galata va căpăta dimensiunea tristeții unui oraș rupt între vechi și nou, între bogăție și ruină. E posibil să-mi doresc, ca și autorul și mulți alți locuitori ai orașului, să număr vapoarele de pe Bosfor și să mă întreb de unde vin și unde se duc.
Pentru mine, care fac parte dintr-un popor care n-a plecat să cucerească pe nimeni și n-a avut veleități de imperiu, e fascinant să încerc să înțeleg modul de gîndire și sentimentele unui popor obișnuit cu măreția cuceririi. Mai mult, voi căuta probabil în privirile istanbulezilor acea mixtura de orient și occident, parcă permanent sub semnul contradicției și a incertitudinii.
Cartea este minunată și merită citită chiar dacă n-ai fost niciodată la Istanbul. Îți vei dori sigur să faci un drum pînă acolo să simți un pic din frumusețea și melancolia orașului.
» Filed Under am citit, Am vazut, De prin Europa, De prin Romania
Comments
Leave a Reply