Irlanda, țara spiridușilor verzi și-a norocului
Posted on June 5, 2014
Verde e un cuvînt destul de potrivit pentru Irlanda, cel puțin așa mi se pare după o vacanță de doar 9 zile. Am stabilit de mult că subiectivismul are o cotă însemnată în orice poveste, iar în cele de călătorii poate chiar mai mult, gama de factori care influențează părerile fiind extrem de largă.
Mi-a plăcut Irlanda? Sigur. De altfel, mi s-a întîmplat extrem de rar în viață să nu-mi placă o călătorie și asta pentru că există totdeauna lucruri interesante, frumoase sau plăcute de văzut sau făcut, oriunde ai merge. Un călător pleacă mereu cu zîmbetul de acasă și-și mai găsește o mulțime pe drum.
Cred că pentru un român care s-a plimbat măcar un pic prin țară, Irlanda nu pare atît de fascinantă sau exotică ca alte locuri. Asta pentru că pajiști verzi, copaci, pietre, dealuri, văcuțe și oi găsești destule pe la noi. Asta nu înseamnă că nu sunt plăcute privirii.
Irlanda e într-adevăr foarte verde, un verde îmbogățit de umezeala atotcuprinzătoare din aerul insulei. Ca și pe tot restul insulei, vremea proioasă și imprevizibilă este o sursă inepuizabilă de glume:
“Un turist ajunge în Irlanda, îl plouă în prima zi, a doua zi, îl plouă încă 3 zile. Exasperat, întreabă o puști de pe stradă: -Hei, puștiule, se oprește vreodată ploaia pe aici? -Ce știu eu? N-am decît 6 ani.”
Noi ne-am dus cu soarele propriu așa că ne-a stropit extrem de puțin și chiar și atunci toată lumea-și cerea scuze pentru ploaie, oriunde intram. “Sorry for the rain!” Bieții oameni au dezvoltat un complex de vinovăție față de turiști iar umorul e, ca la noi, haz de necaz.
Umorul se bazează mult și pe intensa activitate de hidratare cu bere și cu whiskey. Tricourile lor au mesaje de tipul: “Keep calm and have a Pint” , “This Irishman walks out of a pub. No, really, it could happen” (Un Irlandez iese din crîșmă. Nu zău, chiar se poate întîmpla). Au și un proverb care spune că ce nu poate fi vindecat de whiskey, nu poate fi vindecat de nimic.
Să nu uit veșnicele referințe la trifoiul norocos și spiridușii verzi care ascund comori la capătul curcubeului, faimoșii “leprichauns“.
Leprichaun-ii au ajuns un fel de reclamă turistică, cam așa ca Dracula la noi, o reclamă pe care irlandezii o folosesc intens, cu un pic de umor ironic. Inițial spiridușii cu pricina, derivați probabili din Tuath Dé Danann (tribul zeiței Danu), erau niște moșuleți îmbrăcați în jachetă roșie/maronie, a căror ocupație era cizmăria și care își îngropau aurul la marginea curcubeului. Ființe solitare, nici prea bune, nici prea rele, au obiceiul să joace diverse renghiuri celor care umblă după aurul lor. Odată prins de o ființă umană, un leprichaun are același rol ca și peștișorul de aur, adică îndeplinește trei dorințe celui care l-a prins.
Imaginea actuală standard de moșuleți cu barba roșie, îmbrăcați complet în verde, cu pălărie și pipă, este de fapt rezultatul desenelor animate și filmelor ca Darby O’Gill and the Little People, un film din 1959 în regia lui Robert Stevensen (cel care a regizat și Mary Poppins) în care îl puteți vedea pe Sean Connery tînăr și cîntător. În film, regele leprichaun-ilor este îmbrăcat în verde ceea ce a părut mult mai interesant decît haina roșu-maronie tradițională.
Spiridușii ăștia sunt asociați și norocului, cu referință desigur la vasul cu galbeni pe care-l puteai obține la prinderea unuia.
Expresia “The Luck of The Irish” este însă una ironică cu mai multe conotații. Se consideră că irlandezii sunt un popor fără noroc în general, mai ales datorită zonelor sărace în care se mîncau numai cartofi (asta în condițiile în care exista vreo recoltă, avînd în vedere vremea). În perioada Marii Foamete de la mijlocul sec. 19, irlandezii au emigrat în masă în Statele Unite – unii au fost norocoși și au găsit aur. Alții au reușit pur și simplu. Dar pentru că restul americanilor îi considerau pe irlandezi incapabili de reușită și demni de dispreț, ori de cîte ori un irlandez reușea să aibă o situație bună, ceilalți considerau că aceasta se datorează norocului și nu meritelor sale.
Ei, acum să nu credeți că nu sunt și lucruri spectaculoase în Irlanda. Coastele sale oceanice sunt chiar mai abrupte și mai sălbatice decît costele de vest ale Italiei sau Portugaliei. Castelele sunt încîntătoare, florile sunt extraordinare și să nu uităm de whiskey și bere! Să vă zic data viitoare de Malahide și de insulele Aran? Sau de bere, uși, pub-uri si flori?
Sau poate o să vă spun cît de plini de umor, săritori și primitori sunt irlandezii.
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii
Comments
5 Responses to “Irlanda, țara spiridușilor verzi și-a norocului”
Leave a Reply
Pe ce stanci te-ai cocotat? Si cum de nu te-a zburat vantul?
M-am cocotat in Aran islands la Dun Aonghasa unde n-a fost prea mult vint si la Cliffs of Moher unde era ceva dar nu sa te dea jos. Eu am cam avut noroc de vreme buna 🙂 Povestesc eu si despre asta…
Si sa stii ca eu sunt si f. curajoasa (batut marunt si modest din gene)
[…] Mai – 9 zile în Irlanda, adică Dublin cu împrejurimi și Galway cu împrejurimi – o listă lungă de povești […]
[…] pub-uri pline, cu muzee, catedrale și biserici, rîu, poduri, castele, statui, parcuri, lepriconi și bere. Adică, cam de […]
[…] ușor să mă arunc înapoi într-un moment din oricare dintre călătoriile mele. Sunt acum în Galway, pe marginea coastei ce se prăbușește vertical în ocean și în clipa următoare văd Barcelona […]