În ceruri la Londra
Posted on May 10, 2014
Iubirea mea necondiționată pentru Londra e de notorietate publică mondială și prin urmare, e la mintea oricărei zburătoare, chiar și a unei bibilici (cocoșul fiind ceva mai deștept), că la Londra sunt oricum într-un cer cu o cifră greu de calculat, dacă nu chiar în mai multe simultan.
Ca să nu dau în vileag cît sunt de pisăloagă, n-am să mă repet, ci o să vorbesc despre poziția fizică din cerurile Londrei. De la prima mea vizită de acum peste 30 de ani, orașul s-a îmbogățit cu foarte multe înălțimi.
În 2008, m-am bucurat de o singură priveliște din înalt pentru că de altele n-am avut timp. Eram la muncă și ieșeam seara după 7/8 ceea ce a redus vizita mea la o alergătură de cîteva ore de-alungul a 4 seri și-o după-amiază, în care m-am învîrtit prin locuri cunoscute fără să aprofundez ceva, bucurîndu-mă doar de aerul de Londra și de London Eye.
Anul ăsta mi-am scos pîrleala de parcuri, muzee, catedrale, piețe și Tamisa. Și unde mai pui c-am fost și la teatru! De cînd mi-am făcut planurile de acasă (doar 4 zile ce trebuiau bine acoperite), m-am gîndit să nu repet experiența cu London Eye ca să mai variez. La sugestia Ioanei de la Printre Rânduri, am cochetat cu ideea de a urca în cea mai înaltă clădire din Europa, adică The Shard (ciobul).
Nefiind însă în această perioadă chiar posesorul unei averi semnificative, la vederea prețului de 25 de lire pentru accesul în clădirea cu pricina, m-am cam codit. Am făcut însă un tur virtual și-am pus ochii pe cel mai înalt bar din Londra, Vertigo42 din turnul cu același număr unde, ca și la Ciob, trebuie să faci rezervare în prealabil. Ceea ce am și făcut. Nu plătești nimic la rezervare dar există o consumație de minim 12 lire și rezervația este pentru o oră. Am avut un schimb de mail-uri cu ei, mi-am schimbat la un moment dat ora de rezervare și au fost extrem de prompți și de politicoși.
Cînd ajungi la turn, te duci mai întîi la recepție unde arăți rezervarea după care, la ora stabilită, ești poftit la lift. Barul se află evident la partea cea mai înaltă a turnului și e de formă circulară astfel încît să ai o priveliște completă a Londrei.
Am băut un kir royal delicios, am mîncat o selecție de tarte excelente și căpșuni, privind cu melancolie orașul unde mi-ar plăcea să locuiesc măcar o vreme. Ar fi fost mult mai plăcut dacă n-aș fi fost singură de această dată – e totuși un bar și era și mai pe seară. Am făcut cîteva poze și am admirat mulțimea de apariții moderne din zonă, care de care mai înalte și mai oglinditoare, întrebîndu-mă cum îmi va mai părea Londra din înălțimea Catedralei Sf.Paul.
Cu toată bucuria din cerurile turnului 42 și din London Eye, imaginea Londrei din St.Paul’s Cathedral nu și-a pierdut nici un pic din farmec. Mi-e dragă catedrala întîi pentru că a fost prima catedrală de calibru greu văzută în viața mea. Cum am zis și la Lumea Mare, prima dragoste chiar nu se uită niciodată! După prima mea vizită la Londra din vremuri imemoriale am mai văzut ceva catedrale (inclusiv catedrala catedralelor, San Pietro din Vatican). N-am mai rămas cu gura căscată la dimensiunile ei spectaculoase căci aram deja pregătită pentru asta, am apreciat însă mult mai în cunoștință de cauză frumusețea ei barocă, proporțiile și perfecțiunea domului gîndit de Christopher Wren, inspirat de San Pietro.
Priveliștea pe care o vezi din Dom este poate chiar mai frumoasă decît din Eye sau din turnuri datorită și poziției sale de unde se văd și coloșii de sticlă.
Sau sunt eu subiectivă. Avînd în vedere iubirea mea constantă și de lungă durată, cred că am meritat dreptul de a fi subiectivă cînd e vorba de Londra, nu?
» Filed Under Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii
Comments
3 Responses to “În ceruri la Londra”
Leave a Reply
hmmm, privelistea face 12 lire, fara dubii; asa ca da, ai meritat 🙂
Așa mă găndeam și eu 🙂
[…] Februarie – 4 zile perfecte în Londra, orașul în care mi-ar fi plăcut să trăiesc, cu bonus Shakespeare cu Jude Law. Am restanțe […]