Londra și inima mea frîntă
Posted on February 13, 2014
Poate un oraș să-ți frîngă inima? Londra poate, cel puțin dacă inima îmi aparține. Îmi sunt dragi multe locuri, Londra rămîne însă orașul orașelor, orașul care mă face fericită și nefericită în egală măsură.
Ar trebui să mă vedeți în prima zi acolo. ”No care in the world” – ca să fiu în context – adică relaxată, mulțumită, degajată, cu senzația aceea de grație în care simți că viața e senzațională!
În ultima zi, am inima frîntă de parcă aș părăsi bărbatul iubit. Poate că nu avem doar o pereche potrivită în viață ci și un oraș pereche. Știu că e un iubit pe care trebuie să-l împart și cu alții dar nu-mi pasă!
Sculată vineri dimineața cu noapte-n cap, adică pe la 3 și jumătate după cam 3 ore de somn, am ajuns pe aeroportul din Luton înainte de 8 dimineața (ora lor bineînțeles) și de-acolo aveam de luat un autobuz pe care-l plătisem deja online. Simplu. Luton e un aeroport destul de mic și e ușor să te descurci mai ales dacă ai un singur bagaj și nici o grijă.
Răsărit aerian
Autobuzul e de fapt două, adică e un autobuz de la aeroport care te lasă la aprox. 10 minute într-o stație unde doar traversezi și iei autobuzul 757 (Greenlines) către centrul Londrei – stație finală gara Victoria. Un bilet dus-întors, luat online, e 15 euro. Decent. Drumul durează, în mod normal, pînă într-o oră jumătate. Doar că vineri cînd am plecat eu au fost inundații și am stat de am albit la cozi lungi și foarte statice astfel încît am făcut vreo două ore și jumătate. Șoferița era exasperată de-a dreptul. Altfel, foarte pricepută. Noroc că eram frîntă și am cam dormit așa că n-am avut timp să mă stresez.
Nu mîncare, nu băutură, nu țigări
Și stăm…..
O fi ieftin, o fi scump?
De la Victoria am pășit numai cu dreptul. Am luat un Oyster card și m-am suit în metrou către Earls’s Court (doar 4 stații) de unde am ajuns la hotel în 2 minute, căci London Town Hotel e la doi pași.
Hotelul a fost o surpriză totală. Ultima dată cînd am fost în Londra, și-am stat la 100 de euro/noapte în regim single, într-o cameră mică și murdară cu o baie de-a dreptul ridicolă și un mic dejun și mai ridicol. Deprimant de-a dreptul.
De data asta, am stat într-un single decent ca spațiu, cu un pat mare și comod și o baie normală unde a fost extrem de curat și la care am prins un preț de 60 de euro/noapte ceea ce pentru Londra e extrem de bine. În plus, am avut un mic dejun continental bun și îndestulător – la fel în fiecare zi dar suficient. Cornuri, gem, unt, cașcaval, ou fiert, iaurturi și fructe, cafea, ceai, lapte, suc de portocale, de mere și apă cu lămăie. Fetele de la bucătărie îți pregăteau pîine prăjită dacă voiai și totul era f. organizat și curat. Și ce să vezi?! Fetele alea curate și organizate erau românce. Bravo lor! Am stat un pic de vorbă cu ele că eram oricum prima la masă în graba mea de a pleca în oraș cît mai rapid.
Un hotel perfect pentru Londra
Una dintre fete e plecată de 7 ani, măritată acolo tot cu un român cu care are și o fetiță de 3 ani, ți-a adus apoi prietena cea mai bună și sora ei, apoi mama. Sunt mulțumite, trăiesc decent, dar ar vrea acasă. Au cumpărat acum vreo 3 ani un teren în țară în speranța de a-și face cîndva o casă. Nu știu cînd, că situația din țară nu e roz și n-au încă de ce să se întoarcă. Mai speră însă. Copilului însă o să-i fie sigur mai bine la școală acolo.
Nu le plac indienii pe care-i consideră puturoși și cam îngălați (fetele de la recepție sunt din India), nu au nimic cu negrii (băieții de la recepție care sunt de obicei în tura de noapte sunt f. drăguți), trăiesc bine, au o părere foarte proastă despre doctorii de acolo care nu dau altceva decît paracetamol penrtu orice și nu i-au descoperit o problemă la plămîni pe care a găsit-o la doctorii din România (hai, că se poate și așa).
Seara, după ce mi-am rupt tălpile prin oraș, pe la 10 și jumătate seara am stat aproape o oră la recepție de vorbă cu recepționerul de culoare și un obișnuit al locului, un britanic al cărui hram nu l-am aflat, despre România.
De prin cartier
La colțul străzii “mele”
Și m-au lăsat cu gura căscată de cîte știau – despre Nadia, Hagi, Năstase (Ilie desigur) și Ceaușescu. Englezul blond știa toată istoria cu date, nume și întîmplări, știa cînd a fugit Ceaușescu, unde s-a dus și cum a fost executat. Ce regi am avut, cine ce a făcut și multe altele. Și nici urmă de vreo tendință anti-românească.
A, am uitat să vă zic că la sosirea pe aeroport m-a oprit un nene de la nu știu ce agenție să mă întrebe, foarte politicos de altfel, de unde vin, dacă sunt româncă și dacă locuiesc în Anglia sau România. Am zîmbit foarte larg și se pare că și el a fost mulțumit de răspuns – așa ca și cum ar fi avut o confirmare că nu toți românii se duc acolo să le fure locurile de muncă englezilor.
Alte păreri bune despre români, pub-ul irlandez O’Neill și Justin urmează în episodul viitor.
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii
Comments
2 Responses to “Londra și inima mea frîntă”
Leave a Reply
[…] amețită în avion și autobuz, primul meu gînd după ce mi-am lăsat bagajul în hotelul London Town, a fost să mă îndop cu ceva bun, adică cu un mic dejun englezesc, de fapt, varianta sa […]
[…] e relativ ușor să găsești bilete low-cost decente pînă la Londra ba chiar am găsit și un hotel f. accesibil. Adică, se poate. Incredibil pentru unul ca mine care n-a avut voie să iasă din țară pînă […]