Aventuri de week-end – hlizeală vs cîrcoteală
Posted on December 9, 2013
Am un ochi cît o pătlăgică cu aspiraţii foarte realiste către pîrguire şi cu o apetenţă pronunţată pentru dat apă la şoareci (aş fi preferat la moară, şi nu la orice moară, ci la a mea în mod special). Periodic, încerc să-i ţin discursuri stimulatoare despre curajul care a caracterizat întotdeauna familia noastră, alternate în mod subtil şi pedagogic cu apel la decenţă şi culpabilizare: “Ne facem de rîs!”
În van! Tot atît de periodic, el îşi tînguie penibil soarta nefavorabilă, acuzînd o durere recurentă căreia se pare că nu-i rezistă. Penibil! Ah, aici tare aş fi vrut să folosesc cuvîntul acela englezesc “pathetic” care are cu mult mai multe valenţe decăt “pateticul” nostru românesc.
Din solidaritate (sau ca protest – încă nu mi-e clară motivaţia), buza de jos s-a hotărît să se bosumfle dezvoltînd o uşoară umflătură pe care însă am sancţionat-o prompt şi cu oarece efect cu Activir-ul achiziţionat din Lima anul trecut. Un motiv în plus să mulţumesc poporului peruan pentru capitala sa, chiar şi pentru farmaciile acesteia.
Nu ştiu dacă a fost o conspiraţie a stelelor, o nevoie planetară de echilibru care a dus la compensarea distracţiei de sîmbătă sau o pedeapsă pentru cîrcoteala de vineri.
Vineri ne-am hotărît cu Ina de la Lumea mare şi cu Renate şi Cătălin (bursuceii călători) să mergem să ne hlizim la un seminar de rîs. Unde ne-am întîlnit şi cu Roxana şi Alex veniţi cu Lumea Mică cu tot în acelaşi scop nobil – “să ne rîdem!” De rîs, noi am rîs, că suntem nişte hliziţi de felul nostru, doar că a fost în totalitate meritul nostru. Noi am rîs şi cînd n-ar fi trebuit să rîdem. Mi-a trebuit o doză mare de concentrare să respir yoga în vreme ce grosul grupului se distra pe margine şi pufnea în rîs ori de cite ori deschideam şi închideam gura să zic “hammmmmm”. Data viitoare mergem noi singuri la un vin şi ne hlizim fără ajutor extern de care s-a dovedit că n-avem nevoie. Asta-i cîrcoteala de sîmbătă.
Cît despre distracţie, trag ponoasele Moşului Nicolae petrecut cu vin, nenumărate bunătăţi desfăşurate pe masa prietenilor mei şi altă tură de hlizeală în îngrămădeala de prieteni, copii de prieteni (alergaţi prin toată casa şi făcuţi să chirăie prelungit) marcată apoteotic cu împărţeala cadourilor. Oare n-am meritat căciula cu moţ pe care mi-a dat-o Moşu?
Staţi că n-am terminat, că sîmbăta s-a lăsat şi cu dans – o repetiţie de salsa la şcoală la Tudor unde inteligenţa mea sclipitoare de week-end (sau să fi fost tot conspiraţia planetelor!?) mi-a sugerat să nu-mi mai iau pantofii de dans ci balerinii proaspăt achiziţionaţi ce mă ispiteau cu promisiunea flexibilităţii şi a comodităţii. Doar că balerinii cu pricina, frumoşi rău de altfel, au un şnur pe margine care nu e elastic iar eu i-am şi strîns bine ca nu cumva să-mi iasă din picioare. Din această gîndire de geniu m-am ales cu două băşici minunate care mă fac să mă întreb dacă nu cumva ochiul meu a vrut s-o facă lată ca să nu rămînă mai prejos decît picioarele. Păi cum să fie frate mai prejos, că n-am stat în cap!
S-o încerc şi pe asta? Poate dacă stau cu susul în jos, se repară tot. Mă duc să încerc. Nu de alta dar chestia cu calculatorul nu ţine! Ne mai auzim cînd oi vedea.
» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Romania, evenimente
Comments
2 Responses to “Aventuri de week-end – hlizeală vs cîrcoteală”
Leave a Reply
of, ce am putut rata :)…
Bine ca n-ai venit ca nu cred ca ne spala toata apa din lume :)) Tot ai de dat o bere insa 🙂