Noaptea comunismului ceauşesc
Posted on November 29, 2013
În capătul cel mai ascuns al bibliotecii, trei scaune desperecheate, adunate strîns sub fereastra mohorîtă, zgribulesc un gînd protejat de şoapte. În lume se întîmplă lucruri – se întinde o nesperată pătură de catifea, se topeşte o cortină inexpugnabilă, cad ziduri netrecute.
Cele trei extensii ale scaunelor emit timid o speranţă tremurată: – Acum nu se mai poate, o să se întîmple ceva şi la noi, doar n-o să rămănem singuri aşa. Îşi aruncă încurajări unul celuilalt ca nişte colaci de salvare care par să cadă însă dezumflate în golul dintre ei, pe podeaua de parchet vechi şi patinat.
Împotriva oricărei raţiuni însă, nici unul dintre cei trei nu simte cu adevărat. Speranţa e doar o dorinţă scofîlcită ca o babă fără dinţi care stă să-şi ia definitiv adio de la viaţa lumească. Peste zîmbetul ei abia schiţat stă o pînză groasă care se străduieşte s-o ajute să plece într-un alt timp.
“Eu nu o să mai apuc asta. Noi n-o să scăpăm niciodată. Noi o să rămînem cu dementul pînă la moarte. Eu o să mor înaintea lui. O să se ducă pe la chinezi şi o să-şi facă acupunctură şi cine ştie ce alte tratamente şi-o să trăiască mai mult decăt mine. Eu nu o să mai apuc niciodată. Noi o să rămînem veşnit în tărîmul vrăjitoarei.”
– E prea de tot, nu se poate, o să se întîmple ceva. Toţi scapă, o să scăpăm şi noi.
Dar amăreala strînsă cu picătura, perseverent şi insinuant, acoperă orice strigăt şi spune repetat şi obsesiv: “noi nu, eu nu, noi aşa o să murim. El o să trăiască mai mult decît oricine, o să ne îngroape pe toţi iar cei încă neîngropaţi vor amuţi pe vecie.”
P.S. Mi-aş dori ca cei mai bătrîni să aibă forţa să-şi amintească şi ca cei tineri să creadă că ce au citit mai sus nu este o metaforă. Nu există speranţă în comunism.
» Filed Under Altele, De prin Romania
Comments
Leave a Reply