Trovanţii, babele şi tigăile – pe lună sau pe Marte
Posted on November 25, 2013
Sunt locuri în lume despre care avem expresia „parcă-i de pe lună” sau „parcă-i de pe altă planetă”. Nu prea ştim noi cum e pe altă planetă şi luna e încă subiect de vise, fantasme şi poezie. Impresia pe care unele daruri ale pămîntului sau ale oamenilor (sau extratereştrilor după unele păreri) le trezeşte în noi este aceea de ireal, de nepămîntean. Cu cît imaginea pe care o vedem e mai diferită de locurile familiare, cu atît mai cosmică ni se pare. Şi cu cît călătoreşti mai mult, cu atît mai puţin foloseşti comparaţia cu luna ori Marte.
Unde m-am simţit eu pe alt corp ceresc?
1. La Vulcanii noroioşi de la Pîclele din Buzău, unde craterele de noroi, solul neted uscat, valurile de pămînt despărţite de răuri lucioase şi consistente sau de crăpături şi denivelări ce separă nuanţele de gri, de la prăfos la metalic, m-au făcut să mă găndesc la lună. Încă n-am întîlnit pe cineva care a fost acolo (la vulcani, nu pe lună) să nu facă fix aceaşi comparaţie. Nici n-ai cum să fii original în chestia asta. Şi impresia nu se schimbă chiar dacă te duci acolo de mai multe ori. Nu se banalizează şi nu-şi schimbă dimensiunea cosmică. În plus, e extrem de uşor de ajuns acolo şi o poate face oricine.
2. Munţii Ciucaş unde sunt nişte formaţiuni carstice ca nişte turnuri, babe, ciuperci, pitici, uriaşi, creneluri şi ce mai vreţi voi, care pe mine m-au dus cu mintea la o ţară de basm. Avantajul acestui complex muntos este că e accesibil şi ca poziţie şi ca grad de dificultate. Poţi avea nenumărate poveşti la nas şi sub ochi cu un efort relativ mărunt. Nu e chiar aşa uşor ca la vulcanii noroioşi dar nici K2.
Sursa foto: Never Ending Trails
3. Trovanţii, din Vălcea, Buzău sau alte locuri prin ţară, sunt formaţiuni stranii ce te duc cu mintea la filmele SF mai vechi, la locuinţele unor elfi sau ouăle unor dinozauri. La Muzeul Trovanţilor de la Costeşti m-am făcut că nu ştiu care e explicaţia ştiinţifică a apariţiei lor şi m-am lăsat să visez la nişte elfi mititei care nu ies decît noaptea să se joace cu piticii din pădure şi, uneori, cînd au chef de treabă, să mai pună un strat sau o cameră la căsuţele lor din piatră.
4. Despre Babele şi Sfinxul din Bucegi n-aş mai putea să zic nimic din ce nu s-a spus în sute de pagini. Eu le-am văzut de multe ori, mai ales în perioada cînd mergeam cu ai mei în fiecare vară la Padina şi unde ajungeam de fiecare dată şi la Vîrful Omu, de obicei trecînd pe la Babele. Mărturisesc că mi-e greu să le mai văd într-un aer de mister dar am găsit nişte fotografii la ROMANIA LA PAS care le redau toată magia. Iată una dintre ele:
Şi iată şi un sfinx demn de numele său
Sursă foto: Bogdan Giuşcă
N-am trecut aici nici o peşteră pentru deşi cam toate par din altă lume şi poate că şi sunt – lumea magică subterană prin care sufletul pămîntului trage cu coada ochiului spre lumină. În România sunt atît de multe, de frumoase şi de variate încît n-ar avea loc în articolul ăsta. Numai Valea Sighiştelului are peste 200 de peşteri pe circa 10 km pătraţi.
Pînă să deschid eu vorba despre alte locuri de pe pămînt, vă aştept pe voi să-mi spuneţi despre alte astfel de locuri din România la care eu n-am ajuns (sau am uitat c-am ajuns cîndva în viaţa asta).
» Filed Under Am vazut, De prin Romania, Excursii
Comments
Leave a Reply