Tabara dacică sau ce e un grup bun? (I)
Posted on August 29, 2013
Să ai un grup bun la drum e mare noroc. Ce-o fi un grup bun? De obicei, pentru un drum mai lung de o zi, două, grupul ideal e de pînă în 6 persoane iar în cazul unui grup organizat, probabil zece e un număr potrivit, cel putin din experienţa mea.
Cu cît e grupul mai mare şi drumul mai lung, cu atît mai vizibile devin diferenţele de opinie şi dorinţe care pot duce la tensiuni, chiar şi în cazul unor persoane educate.
În tabara dacică organizată de Ioana de la Viajoa am fost şaisprezece oameni într-o călătorie de cinci zile şi eu zic că am avut noroc de un grup foarte bun. Ce-o fi un grup bun? E un grup în care oamenii pleacă fără perconcepţii, fără fiţe şi deschişi la comunicare şi la bunăvoie. Adică un grup de călători, nu de turişti. Am fost într-un grup de călători. Ce-au mai făcut călătorii în tabară dacică în afară de căutat comori la Ardeu?
Au mîncat bine, mai ales cînd a gătit Mariana, mama Ioanei, care s-a sacrificat şi-n loc să dea cu măturica pe la situl arheologic, a stat şi a gătit la ceaun. Cioarba ca ciorba, dar mămăliga aia cu de toate prin ea, a fost genială! E bine să iei o mamă după tine mai ales dacă mai e şi simpatică, spune bancuri, e veselă şi tonică tot timpul şi are şi idei bune. Am văzut Detunatele datorită ei. Un loc unde se stratifică muntele şi se prăvale în pietre ce par şlefuite de om în formă de coloane de bazalt. De pe vărful ascuţit al Detunatei Goale ce pare prăvălit pe-o parte dintr-o verticală mult mai înaltă, am prins un asfinţit auriu ce se întindea magic peste Ţara Moţilor.
Şi ca să compensăm energia pierdută pe coclauri ne-am oprit la Fefeleaga, o pensiune ţinută de nepotul personajului cu pricina, la care am mâncat nişte scovergi cu brînză date drept plăcinte – cică aşa le zice pe aici. Bune, mai ales la foamea noastră!
Am mai luat şi acasă şi-au fost binevenite în seara următoare, pe plită cu nişte brînză topită, porumb fiert (tot mulţumită Marianei) şi un vinuleţ roşu bun, asezonat cu jocuri de tabără despre care nu dezvălui nimic.
Drumul la Detunatele nu a fost singurul urcuş pe munte. Ziua vizitelor la daci a fost cu de toate. Un tur serios cu trei cetăţi într-o zi, făcut cu un ghid adevărat. Mare lucru! Dacă la Sarmizegetusa mai există planşe şi explicaţii, la cele două cetăţi de la Costeşti (Blidaru şi Cetăţuie) cam slabă mişcarea. Dacă mergi singur, nu prea ştii nici ce vezi, nici ce înseamnă şi ai toate şansele să ratezi o parte din structuri pentru că nu ştii că sunt acolo. Dar dacă ai ghid un profesor de arheologie, adică pe Mihai Căstăian, lucrurile se schimbă fundamental. Istoria devine poveste aşa cum e de fapt, o serie de poveşti mai mult sau mai puţin subiective, fascinante şi cu mult mai multă substanţă decît o înşiruire de nume şi date. Cum îşi construiau dacii rezervorul de apă, cum îl mascau, cine a înfrînt pe cine cu adevărat şi ce manevre politice şi războinice au făcut, cît de supărat era Traian pe daci, cît de războinici erau dacii, cît a fost de importantă cucerirea Daciei, toate astea dau pietrelor aerul acela de realitate şi-n acelaşi timp de mister.
Până la Costeşti Blidaru ai de urcat cam 45-50 de minute prin pădure, pe un drum destul de uşor şi foarte frumos (am dat şi de o pădure splendidă de mesteceni) aşa că am făcut şi un pic de mişcare. Drumul porneşte din localitatea Costeşti, de lîngă Cabana Costeşti şi e marcat cu dungă albastră.
La Costeşti Cetăţuie se ajunge direct cu maşina (sau pe traseu cruce galbenă) şi mai urci doar o pantă mică. Situl e mai mare decît Blidaru şi fără ghid e destul de greu să te lămureşti unde să te duci şi ce să vezi.
Despre asta însă şi despre Sarmizegetusa, vă zic în episodul următor.
» Filed Under Am vazut, De prin Romania, Fun Turism, Insemnari din calatorii
Comments
Leave a Reply