Cu calul pe coclauri românești – II

Posted on September 19, 2014

Ziceam ceva de stînă și mîncare. Da, știu, a trecut ceva timp, dar zău că amintirile mele sunt proaspete!

Ce-au muncit mîinile binecuvîntate ale Mariei pentru noi? Mămăligă vîrtoasă, burduf, telemea și o brîncă de umflat burta pînă la plesneală, ceva peștișori la grătar și-o pastramă de oaie de-aia adevărată de care n-am mai mîncat de multă vreme! Ei, a mai pus degețelele la învîrtit bunătățile pe grătar și Mircea.

Mergeți acolo neapărat – zona e tare frumoasă, la stînă sunt niște mogîldețe albe de căței care vor fi, nu peste mult, niște namile de ciobănești albi, adică albe că-s fete, și o să vedeți cum are o stînă acces la Internet. Ca să nu mai spun că veți constata pe limba și burta proprie cît de bună și sănătoasă e mîncarea de la Maria. Și unde mai pui că poți cumpăra și ceva brînză adevărată pentru acasă. Căluții o să ți-o care în siguranță pînă jos la Odăi.

Dar să nu credeți că ăsta a fost singurul moment în care am mîncat sănătos și nemăsurat. De cînd am ajuns acolo, numai bine am mîncat. Micul dejun a fost totdeauna consistent și extrem de variat, avînd în vedere muncile de peste zi la strunitul cailor (mă laud, caii se descurcau și singuri). În plus, pe lîngă Gigi care ne-a făcut niște chestii memorabile cum ar fi o ciorbă de perișoare delicioasă (chiar și pentru mine care nu-s amator de zeamă), am mai avut un “bucătar” printre noi, Florina, care ne-a trîntit niște omlete din alea complicate și niște cartofi copți în jar, cu unt și un sos de usturoi, de te-ai fi lins și pe degetele de la picioare dacă n-ar fi fost total nerecomandat. A, și niște mere tot în jar cu scorțișoară și dulceață de să faci concurență cățeilor la lătrat la lună. Să zic sau să nu zic? Hai, că zic: ne-am îndopat și cu porumb copt și fiert, și-am băut bere și vinișor numai bune de povești la foc.

Pe lîngă călărit caii ăia minunați, mai aveam în program un atelier de cioplit în lemn și unul de ciupercăreală (adică de mers după ciuperci și învățat care-i care). Dar n-am avut decît un amator la aceste activități, Camelia, care însă a fost foarte hotărîtă și-n ultima seară a luat un băț și l-a muncit să scoată din el un baston. Nu-mi mai amintesc dacă rezultatul final a fost unul demn de o expoziție că eram foarte ocupată cu vinișorul. Iar a doua zi, am plecat cu ea și cu Gigi la ciuperci. Eu doar așa de băgător de seamă, să mai plimb picioarele prin pădure și să fac poze. Dar tot am găsit și eu cîteva ciuperci și m-am ales și cu tare multă frumusețe.

Ba, în ultima seară ne-am apucat și de jocuri – nu, n-am jucat jocuri de noroc ci din alea intelectuale. Nu mă întrebați cum se numește jocul pe care l-am jucat că sunt ramolită dar aflu eu, că mi-a cam plăcut. (update: am aflat. “Dixit”)

Duminică, la plecare, am fost invitați la Gigi și Mircea acasă la Brezoi unde ne-am delectat cu înghețată f[cut[ de Gigi și cu afine și am văzut ce muzeu de casă au oamenii ăștia frumoși și calzi.

Pe scurt, a fost un week-end minunat – relaxant, bun, plăcut, plin, cu oameni drăguți și isteți, cu zîmbete multe, cu dormit la saci, cu cai, căței, mîncare de pomenit, duș în natură, povești la foc, călărit și umblat pe coclauri. Adică un week-end pe care vi-l doresc și vouă.
Doar să vă luați lucruri mai groase că noapte pe-acolo nu-i așa cald și la cabană la sac trebuie să fii dotat.