Dați un leu pentru CaziNOU-ul din Constanța

Posted on July 11, 2014

 

 photo DSCN1058_zpsd7b97e82.jpg

N-am fost în Constanța de trei ani deși parte din familia mea e acolo. Unul dintre motive este că mi-a fost extrem de greu să suport imaginea degradantă a caselor vechi lăsate în paragină, cu lipsa de respect și de bun simț a unor edili care transformă totul într-un bîlci și un kitsch imens.

Imaginea Cazinou–ului din poveștile mamei și chiar a amintirilor mele, clădirea care a fost multă vreme simbolul orașului, mi-a făcut rău la propriu. E poate exagerat să ai astfel de reacții față de o clădire dar pentru mine, disprețul cu care a fost tratată este semnul disprețului cu care suntem și noi tratați de politicieni șmecheri, veroși și cinici.

 photo DSCN1055_zps104aabe3.jpg

Discuții au tot fost și promisiuni de refacere ba de la Ministerul Culturii, ba de la Primărie – un fel de dus cu vorba și praf în ochi, timp în care Cazinoul a devenit din ce în ce mai dezolant.

Pentru prima dată avem ocazia să ajutăm la refacerea lui.

Știam de la Dana Ilie și acum mi-a amintit Iulian Sîrbu de campania inițiată de cei de la Calup pentru strîngerea de fonduri în modelul „Dați un leu pentru Ateneu”. Campania se încheie în două zile și trebuie strînși minimum 44.000 lei din care s-au strîns deocamdată ceva peste 20.000 lei. Campania se desfășoară pe platforma Creștem Idei.

Fiecare dintre noi a mai donat, fie pentru cîte un copil, un animăluț or vreun bătrîn aflat în impas. Știu că o viață este totdeauna mai importantă decît orice altceva dar cred sincer că refacerea Cazinoului, și cumva a imaginii unui oraș și chiar a noastră, e la fel de vitală. Aș vrea să putem dovedi că suntem mai puternici decît cei care se străduiesc să destrame orice valoare reală și care încearcă cu obstinație să ne transforme în consumatori de manele și fițe.

 photo DSCN1061_zps05eb6a8e.jpg

Puteți dona cît puteți și puteți beneficia și de o mică recunoaștere – în funcție de suma pe care o donați, puteți primi o invitație la evenimentele desfășurate acolo, puteți rămîne undeva cu numele ca donatori, puteți primi și mici cadouri.

Dar chiar dacă n-am primi nimic în schimb, nu știu dacă se poate pune valoare pe mîndria de a fi participat la renașterea unui simbol și de a avea măcar o mică victorie împotriva celor care ne distrug de mult și cu tupeu valorile.

 photo DSCN1059_zps731adc9a.jpg

Azi la ora 11am erau doar 245 de susținători. Eu cred că suntem mult mai mulți! Eu cred că ne pasă!

Dați un leu pentru CaziNOU!

» Filed Under Altele, Am aflat, De prin Romania

Comments

Leave a Reply