Bucurii vechi și noi alături de SONG
Posted on February 27, 2014
Există vreo ființă umană care să nu se mire de trecerea rapidă a timpului? Să nu se mire că emoții și imagini vechi de o viață par la fel de proaspete ca cele de-o zi?
Mă regăsesc ușor în fata de acum 35 de ani, și dacă nu ar fi oglinda care să mă contrazică, aș zice că nimic nu s-a schimbat. Asta simt acum cîntînd aceleași piese de care ne bucuram în studenție și dacă Oanță ar intra acum pe ușă, probabil nu m-aș mira de loc.
(Foto: AGERPRES FLUX / M HUDEK)
Am emoții pentru emisiunea de sîmbătă? Sigur! Nu pentru că a trecut atâta timp, nu pentru că mă tem că nu vom fi la fel. Suntem la fel de proaspeți în bucuria noastră, la fel de SONG. Am emoții pozitive, cele pe care ți le dă apropierea de creație și de public, căci publicul e prezent, chiar dacă nu fizic în fața noastră.
Am trecut pe prea multe scene ca să nu ne amintim magia legăturii cu cei din sală și am avut suficiente emisiuni, ca să ne reamintim că publicul se simte și dincolo de cameră.
Și noi SONG-ul și Oanță am avut totdeauna o legătură specială cu publicul. Am avut concerte cu casa închisă, am avut concert la Ateneu pe care l-am reluat de încă două ori la cererea publicului. Nu știu cum să vă explic mîndria de a vedea, pe afișul concertului nostru de la Ateneu, banderola cu aceste cuvinte: „Concertul se va relua la cererea publicului”. Nu o dată, de două ori. În condițiile în care, nu era prevăzut decît un singur spectacol. Și la primul, credeți-mă, am murit de frică. Ne tremurau genunchii mai rău ca la un examen – era de fapt un fel de examen pentru că în sală erau profesioniști ca Marin Constantin și noi eram un grup de amatori care voia să arate că știe și să cînte nu numai să aibă mișcare șcenică și să se bucure frumos.
Ca să vă imaginați cam care era relația noastră cu publicul, la primul nostru concert la Iași, la Casa de Cultură, cred că prin 1978, era atît de multă lume strînsă la intrare încît, cu o oră jumătate înainte de începerea spectacolului, cînd ne-am dus să ne pregătim – să ne încălzim, să ne schimbăm în costume, să ne machiem noi fetele – nu am putut intra în clădire pentru că pur și simplu nu era loc și nu reușeam să ne strecurăm printre cei ce așteptau să intre la spectacol. Oanță a preluat conducerea, s-a dus în fața noastră, a ridicat un pic vocea să spună tuturor că dacă nu ne lasă să trecem să putem intra în clădire, n-o să aibă pe cine să asculte. De-abia atunci ne-au recunoscut și ne-au făcut un culoar de trecere, evident în urale și încurajări. Cum aș putea să explic cum ne-am simțit? De cele mai multe ori ne simțeam astfel la concerte și bucuria pe care o simțeam noi cîntînd creștea din bucuria celor care ne ascultau.
Probabil, sîmbătă la emisiunea de la TVR2 pe care a pus-o la cale Carmen Movileanu, vom avea aceeași emoție ca atunci cînd eram studenți. Chiar dacă nu mai părem studenți, suntem la fel de tineri, emoția, bucuria și energia au rămas aceleași.
Sperăm să vă bucurăm și pe voi la fel de mult și vă așteptăm cu același entuziasm să ne urmăriți pe 1 Martie, la TVR2, un pic după ora 14.
“Astfel atenți
La tot și la toate
Am învățat mereu
Să fim veșnici.”
» Filed Under Altele
Comments
One Response to “Bucurii vechi și noi alături de SONG”
Leave a Reply
[…] să rămîn în sfera artistică – pentru că sunt încă sub umbrela emoțională a SONG-ului dar nu vreau să vă bombardez cu acest subiect la nesfîrșit – mă gîndeam ieri că ar fi fost […]