Londra cu mic dejun irlandez
Posted on February 18, 2014
După o noapte ultra scurtă și o moțăială amețită în avion și autobuz, primul meu gînd după ce mi-am lăsat bagajul în hotelul London Town, a fost să mă îndop cu ceva bun, adică cu un mic dejun englezesc, de fapt, varianta sa irlandeză, la un pub din cartier, din rețeaua O’Neill. Genială idee, dacă-mi pot permite să mă mîngîi singură pe vîrful capului și să mă felicit de cît de inspirată sunt uneori, să nu-mi fie de deochi! După ce că am găsit un hotel bun am mai găsit și un pub de excepție.
Ajung în stabilimentul cu pricina cu o mare mulțumire pe chip, într-o relaxare soră cu beatitudinea, căci eram în Londra, în prima zi, cu toate căile deschise în față. Ah, că tare frumoasă e viața!
Acolo, pe la 11 și jumate, cam pustiu – vreo doi englezi mai pensionari așa și o familie cu copil, răslețiți prin pub, pub care nu e prea mic dar care are intimitatea aia pe care o dă lemnul și lumina caldă. Mă duc la bar la un nene barman care-mi zice că-mi pot face un mic dejun englezesc, pardon irlandez (hai, că nu-i mare diferență), da’ mare. Da, mare, așa și vreau că mor de foame! Ce noroc pe capul meu că nu e lume și pot să mă conversez cu Justin, că așa-l cheamă pe omul meu care e tare drăguț și vorbăreț, deschis și senin, un englez irlandezit, adică născut în Anglia dar trăit mult în Irlanda de unde s-a întors de dragul, nu patriei mume ci, evident, a unei femei.
Aștept curioasă recția lui cînd o să mă întrebe de unde sunt, întrebare care a venit, inevitabil, imediat după ce mi-a adus berea, adică o “ale” aleasă de el – Smithwick – nici blondă, nici brună, doar numa’ bună. Și pentru că mi-a plăcut, am mai cerut și în alt pub, în seara următoare după ce am ieșit de la teatru (despre care, altă dată).
Și am tot vorbit cu Justin care s-a dovedit a avea o părere foarte bună despre români și despre umorul nostru despre care zice, exact ca mine – doamne ce bine e cînd întîlnești o astfel de confirmare – că e foarte apropiat de cel englezesc, ba chiar și mai apropiat de cel irlandez.
…..come…. (asta nu mi-a intrat în poză datorită stării avansate de euforie)
Justin, farfuria cu șunculiță crocantă, cîrnați de vreo trei feluri, ou ochi și pîine prăjită pe care le-am ras (lăsînd totuși în urmă, fără regret, o fasole frumoasă dar….dulce), și pint-ul de Smithwick au contribuit la aducerea mea într-o stare de grație totală și de nezdruncinat care m-a însoțit toată ziua care s-a încheiat apoteotic cu o priveliște de sus din Turnul 42, de la barul Vertigo. Despre asta atît vă zic: am băut un kir royal și am mîncat niște prăjiturele și căpșuni delicioase după care am dat și o tură de seară de vreo 3 ore în Victoria &Albert Museum care e deschis vinerea pînă la 9 și jumătate seara și mai e și gratuit (ăsta e subiect de altă poveste).
Tot Justin mi-a recomandat și un restaurant italienesc (la care am primit și un discount de 10% pentru că am venit cu recomandare serioasă) unde am și mîncat în ultima seară, nu înainte de a mai bea un Smithwick tot la O’Neill, afară, căci vremea era bunuță și nicăieri nu am mai mult chef de o țigară decît acolo unde sunt restricții la fumat ca-n Londra.
Restaurantul italienesc Dall’Artista e unul de la mama lui, adică ținut de o familie italiană, unde vine lume destul de multă la o atmosferă mai de cartier. Au două televizoare mari unde de obicei se urmărește fotbal italian, normal, iar acum am prins fix ultimele coborîri (adică campionii) la trambulina de ski de la Soci. Am mîncat niște penne cu 4 feluri de brînză la care patronul mi-a mai ras deasupra încă un pic de brînză și am băut un pahar de prosecco pe gustul meu. Nu a fost cel mai tare restaurant italian dar mîncarea a fost bună, atmosfera plăcută și numai potrivită pentru sfîrșitul unei zile de umblat. Alergătura, berea și vinul m-au determinat să mă retrag la hotel într-o moleșală totală pe la 8 și jumătate seara. După o oră de făcut bagaj și spălat am adormit lemn mai ceva ca o valiza din orice gară.
Hai că iar m-am lungit. Vă zic în alte episoade ce-am mai mîncat. Despre mîncarea la englezi am scris și la Lumea Mare, dar nu puteam să nu zic și ce noutăți mai sunt pe la Londra.
Așa că poftă bună și pe data viitoare. Să-mi face eu acum niște paste? Mic dejun englezesc nu pot, că-i prea tîrziu totuși.i
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii
Comments
2 Responses to “Londra cu mic dejun irlandez”
Leave a Reply
Haa, te-a nimerit cu fasolea dulce!:))
Mama, d-abia astept sa vad ce descopar si eu p-acolo 🙂
Da, noroc ca restul era bun si mult 🙂 Dar n-am terminat cu mincarea. Mai zic….