Călătorii cu hărți de hîrtie și aparate cu film
Posted on January 15, 2014
Un articol pe care l-am citit zilele trecute pe Lonely Planet făcea o propunere de călătorie în stilul anilor trecuți, adică ca pe vremea cînd nu aveam tablete, laptop-uri, Facebook, Internet și telefoane deștepte.
Avînd în vedere vîrsta, eu chiar am apucat zilele alea și m-am întrebat dacă sunt lucruri pe care le regret și dacă aș mai vrea să călătoresc ca atunci.
Hai să le luăm pe rînd după cum zice articolul.
1. Local faces, not Facebook
Aici aș tinde să fiu de acord cu autorul articolului. Cînd plec, simt nevoia să mă detașez și nu prea intru pe Facebook. Intru eventual în cîte o seară să pun o poză și să zic două vorbe dar aș putea foarte bine să mă lipsesc de asta. Un mic articol pe blog e suficient ca să știe lumea că n-am fugit definitiv în lume iar poveștile le spun cînd mă întorc. Și asta după ceva vreme ca să se așeze.
În ultima vreme mă simt ruptă între dorința de a vedea cît mai multe și a încerca să prind esența unui loc dincolo de peisaje, monumente și muzee. Aș vrea să văd și Sagrada Familia dar și Parcul Guell, și Rambla și Ocenariu dar și Poble Espanyol. Dacă înțelegeți ce vreau să spun. Vreau să încerc un vin bun, să văd un spectacol, să ascult muzica locului și să vorbesc cu oameni. Și mai vreau să fac și poze. Cam multe de jonglat cînd nu ai tot timpul din lume, nu?
2. Paper maps, not Google Maps
Ei aici aș zice că una nu o exclude pe cealaltă. Cel puțin nu pentru mine. Deși am un telefon “deștept” rareori îl folosesc la altceva decît la vorbit și eventual cîteva SMS-urilor (nici cu alea nu mă omor). Rar intru pe Internet de pe telefon și asta doar dacă sunt pe stradă și vreau neapărat să aflu ceva. Nu intru niciodată pe Facebook de pe telefon și mă cam irită cei care stau cu nasul tot timpul în telefon sau tabletă.
La drum folosesc totdeauna o hartă de hîrtie cu care mă descurc foarte bine și fără de care aș fi total handicapată căci instinctul meu de orintare în spațiu e aproape nul. Ca să vă dau un exemplu, prima dată cînd am fost la Londra, am ajuns lîngă British Museum în jurul căruia m-am învărtit vreo 20 de minute pînă să mă prind unde e intrarea. Între timp m-am mai deșteptat, dar nu din instinct, ci învățînd niște trucuri.
Cu toate astea, mă descurc mult mai bine dacă am studiat un pic înainte harta de pe Google. Iar la planificarea unei călătorii, hărțile Google sunt imbatabile! Sunt foarte recunoscătoare pentru ele, indiferent de ce părere am în general de Google și practicile sale.
3. Film cameras, not digital selfies
E adevărat că filmul are o rezoluție mai bună, că e mai palpitant și am și eu nostalgii de pe vreamea cînd prețuiam fiacare cadru în parte mai ales că filme color se găseau rar și erau scumpe.
Și e adevărat că uneori ne pierdem în aparat sau mai bine zis în această febră a fotografiei perfecte.
Cu toate astea n-aș reuși să renunț la digital, cel puțin nu acum. Poate că peste 5-10 ani, o să devin mult mai bună și mai pretențioasă și o să-mi doresc un aparat cu film. Pînă atunci, sunt foarte fericită că pot face cite poze doresc. Și, am învățat și să-mi creez un echilibru între bucuria ochiului și cea a lentilei. Aparatul e și un partener de călătorie atunci cînd ești singur. Cel puțin pentru mineș e ca și cum aș împărtăși cu cineva ceea ce văd.
Cît despre pozatul cu telefonul sau tableta (de preferință) a mutrei proprii în orice situație și loc (selfies) nici nu vreau să comentez.
4. Real books, not Kindles
Ei, aici m-a nimerit. Eu nu citesc cărți pe ecran. Îmi plac cărțile, îmi place să le simt în mîini, îmi place să dau paginile, mi se pare că au mai multă substanță. Pe ecran atenția mea e limitată, obosesc repede și tind să citesc rapid și eficient. Ori cărțile le citesc de plăcere și cu bucurie, nu eficient.
5 si 6 se referă la trimiterea și primirea de scrisori prin poșta clasică și nu electronic.
Am o prietenă care stă în Canada de vreo 20 de ani. Vorbim pe e-mail din cînd în cînd, mai vorbim la telefon cam de 2 ori pe an și ne vedem în fiecare an cînd vine la părinți. La fiecare Crăciun primesc de la ea o felicitare prin poștă, așa ca pe vremuri și mă bucură foarte tare. Eu sunt o puturoasă și am luat calea ușoară a felicitărilor electronice.
7. Real music and conversation, not iPods
E clar că e mult mai plăcut să asculți Fado pe viu într-o cărciumă în Lisabona decît să umbli prin Alfama cu cîștile la urechi, oricît de bună ar fi muzica pe care o asculți. Căștile la urechi sunt bune cînd alergi, cînd vrei să nu deranjezi pe cineva dar mi s-ar părea ciudat să mă desprind de sunetele unui oraș, să nu aud ce spun oamenii pe stradă și să fiu parțial detașată de tot ce văd.
Am făcut o singură dată chestia asta dar cred că am circumstanțe atenuante. Eram la Acropole cu un grup cu care n-aveam nici în clin nici în mînecă, cu doi ghizi aberanți și groaznici de plicticoși și ca să scap, mi-am pus căștile pe urechi cu Enya și m-am dus să explorez singură cu muzica și cu piatra. A fost ua dintre cele mai minunate experiențe din viață.
Cîți dintre voi au prins perioda călătoriilor fără tehnologie avansată și cîți dintre voi au nostalgia acelor vremuri?
» Filed Under Altele
Comments
4 Responses to “Călătorii cu hărți de hîrtie și aparate cu film”
Leave a Reply
hmm… la 3 nu m-as inscrie, la 5-6 nu, de asemeni; sorry, nu as putea fi atat de masochist incat sa subscriu la ele, “festina lente” inseamna totusi sa ai ceva viteza 🙂
Asa ma gindeam si eu 🙂
Eu nu prea am apucat vremurile alea, dar am incercat chiar anul asta alaturi de cativa prieteni sa vedem cum ar fi o iesire fara tehnologia moderna. Am avut harti de hartie, aparate foto cu film, casetofon cu casete, masina cu carburator, remi si table in loc de Farmville. Si mi-a placut la nebunie 😀
Chestia cu carburatorul si jocurile traditionale e chiar misto. Asta cu Farmville mi se pare o prostie cit casa. Doar ca in calatorii eu n-am timp de jocuri de loc 🙂