Noi românii laşi, noi românii super dotaţi

Posted on September 4, 2013

Sa omoram cainii din Bucuresti si poate pret de cateva luni, asa vreo sase, poate opt, n-o sa mai moara nimeni si toata lume o sa fie linistita. Ca orice tragedie, tine,precum minunile, tot 3 zile, pret de cat putem sa aratam cat suntem noi de sensibili si responsabili la o adica.

ONG-urile alea care sunt de fatada si de fapt papa niste bani obtinuti pe relatii, pile si mai stiu eu ce, o sa pape si alti bani facandu-se ca mai hranesc sau sterilizeaza niste caini, ONG-urile alea, cate sunt adevarate, care se zbat sa mai vindece un catel, sa mai dea spre adoptie altul, o sa continue sa munceasca in voluntariat din omenie, pe banii si timpul lor si cu ajutorul voluntarilor si donatiilor, parintii si bunicii or sa stea linistiti ca-si pot lasa copiii sa alerge in parc liberi cat doresc si toata lumea o sa-si vada multimita de treaba ca am rezolvat-o si pe asta.

Am rezolvat-o cum o rezolvam de atat de multi ani ca nici nu mai stiu de cand (poate sunt eu ramolita si stau prost cu memoria). Am mai omorat niste animale pe care tot noi le-am aruncat in strada, ne-am mai indignat justificat, am mai amintit (ca poate s-a uitat) ca suntem o natie de ….. (nu mai repet c-am obosit de cate ori am auzit-o. O zic francezii, o zic italienii, probabil toata omenirea asta si mai ales o zicem NOI) si putem sa ne intorcem la viata noastra de zi cu zi.

De ce…., ah ce-as folosi aici un cuvint pe care nu-l pot folosi, nu pentru ca n-am tupeu, curaj, sau vana sau ce vreti voi sa am, ci pentru ca m-a tinut mama cel putin 7 ani acasa si pentru ca oricat de pornita si emotionala as fi (si credeti-ma, chiar SUNT), stiu ca acel cuvant nu ma ajuta, respingem, cu obstinatie si, scuzati, optuzitate sau comoditate sau naiba mai stie ce, solutii clare si normale la problemele noastre? De ce ne ia valul si cadem prada oricarei manipulari, fie ea si extrem de transparenta?

Voi n-ati obosit de atatea injurii, violenta si suficienta? Nu vreti o viata normala? Nu au fost suficienti anii de comunism si cei de … nici nu mai stiu cum sa-i spun … de facatura semi-comunista mascata? N-ati obosit sa omoriti caini, sa invinovatiti vecini, sa aruncati cu invective in romanii care nu sunt la fel de buni ca voi?

„Pai da, ca asa sunt romanii, lasi” a comentat un taximetrist. „Dumneavoastra ce sunteti?” „Jumatate bulgar, jumatate roman.” „A, deci sunteti numai pe jumatate las”. Ce, doamne iarta-ma, mai puteam sa comentez? Mai rau, ce mai poti cometa cand persoane cu educatie iti arunca in fata aceasi placa prafuita si covenabila?

Chiar n-ati obosit? N-ar fi cazul sa gasim alta tinta pentru furia noastra, frustrarile noastre, neimplinirile si culpabilitatea noastra? N-ar fi cazul sa folosim si metodele rationale, corecte si umane? N-ar fi cazul sa ne miscam intr-o directie de normalitate si sa indreptam degetul catre cine trebuie?

N-ati obosit sa ascultati si sa vedeti politicienii nostri fara culoare, fara program, fara strategie si mai ales fara rusine, mintind, furand si manipuland?

Daca va asteptati ca romanii sa fie mai buni, mai frumosi, mai curati si mai spirituali decat restul lumii, puteti sa mai asteptati pana la calendrele grecesti. Romanii sunt tot oameni, oameni care reactioneaza ca niste oameni normali in functie de stimuli.

Da, stiu, nemtii sunt niste ingerasi disciplinati, francezii sunt niste fiinte elegante si cultivate, italienii sunt niste simpatici talentati, ma rog, intreaga lume e minunata, numai noi romanii suntem un popor retardat. Si meritam, nu-i asa, tot ce ni s-a intamplat sau ni se intampla. Pentru ca suntem din nastere lasi, puturosi si hoti. Au, am gresit, scuzati, suntem o natie de oameni inteligenti, talentati si inventivi si aici, la noi, s-a nascut populatia Europei, ce zic a Europei, a lumii… Ne hotaram o data?

P.S. Pentru cei care cred ca omorarea cainilor, pedepsirea bunicilor si a ONG-urilor e o solutie, va rog sa nu tineti cont de acest text care este, pe alocuri, un pamflet. A, uitam, am constatat ca cei mai ferventi „uratori” de romani sunt din dizidenta si au numai cuvinte unul si unul la adresa celor care am ramas aici si nu ne-am facut treaba, adica sa transformam tara intr-una dulce si frumoasa in asteptarea sau absenta lor.  Am si eu prieteni romani prin alte tari dar, spre norocul meu, au ramas normali.

P.P.S. Acest text e scris la nervi, fara diacritice si nu are legatura cu calatoriile de placere!

» Filed Under De prin Romania

Comments

Leave a Reply