Cetatea de la Ardeu
Posted on August 24, 2013
Istorie şi poveşti despre oameni care au trăit pe acest pământ construind, iubind, luptînd şi muncind aşa cum ne spune lutul, piatra şi metalul îngropat de mii de ani. Asta găseşti la Ardeu, la şantierului arheologic unde cîţiva oameni se luptă cu vremurile noastre, cu dezinteresul şi ignoranţa, să descopere şi să păstreze ce-a ascuns timpul căruia nu-i pasă nici de oameni nici de pietre.
La Ardeu, arheologii şi ceva voluntari, copii de liceu sau studenţi la arheologie, petrec vara în corturi, beau apă dintr-o fîntînă mică în care trebuie să aştepţi să se adune iarăşi apa după ce ai scos din ea ce era limpede, folosesc un WC de lemn construit de ei şi se spală la un duş improvizat tot cu apa din aceaşi fîntînă.
Se scoală de dimineaţă şi după ce mănîncă ceva din ce şi-au adus, dar neapărat neperisabil căci nu există loc de ţinut mîncarea la rece, urcă o pantă de munte pe care o refac aproape în fiecare an căci apele spală coasta abruptă în fiecare iarnă, fără să le pese de paşii lor. Pe platoul tăiat sus cîndva de nişte daci războinici şi defrişat de arheologi, singurul adăpost e o prelată, legată de un copac şi căteva beţe, care ţine un pic de umbră unde să-ţi tragi sufletul şi să bei un pic din apa cărată cu rucsacii.
Am făcut şi noi cei din tabăra Ioanei de la Viajoa proba unei dimineţi de muncă la cetatea dacică. Am dat cu măturica, am cules bucăţile de lut sau de os găsite la tot pasul, am pus separat pămîntul ce urma a fi cernut şi am eliberat locul de pietre. Cald rău, sete, soare – cu toate astea ne-a prins căutarea de comori într-ul loc a cărui poveste o auzisem deja în prima seară cînd am ajuns la tabără.
Am ajuns la Ardeu într-o joi pe la ora 14 pe o căldură demnă de canicula din Bucureşti dar nu ne-am lăsat şi am pus corturile, acţiune care s-a soldat cu şiroaie de apă din cap pînă-n picioare, o sete monumentală şi o gîfîială demnă de o cauză mai bună. După care am zăcut leşinaţi preţ de vreo 2 ore pe pătură, dacă nu şi mai bine, sub un copac, cu apă şi cu o bere răcorită anemic într-un simulacru de rîu. Trece şi un rîu pe acolo dar e aşa de cuminţel că abia poţi să scufunzi o sticlă de 2 litri şi să te speli linciurit cu apa sa ce trece peste pietre cu muşchi şi mătasea broaştei.
Pe la ora 6 după-amiază, am urcat spre cetate unde am tot stat să ascultăm poveştile doctorului în arheologie Iosif Vasile Ferencz – ştiu, sună pompos şi probabil că nu şi-ar dori să vorbesc despre el ca despre un profesor sever şi pedant. Iosif, ca şi ceilalţi colegi ai său, sunt genul acela de oameni pe care ţi-i doreşti ca prieteni. Iosif e un hunedorean molcom şi cald ale cărui poveşti despre lumi trecute curg ca o apă calmă dar statornică care sapă orice munte cu forţa perseverenţei şi a pasiunii.
Oamenii ăştia se luptă de ani buni să salveze o parte din istoria acestui pămînt. Cu multe eforturi şi tenacitate au reuşit să stopeze cariera care muşca din situl arheologic, să fie respectaţi de cei din comună şi să muncească, vară de vară, în condiţii care pot părea acceptabile dacă eşti în vacanţă cu cortul dar care par mult mai grele cînd stai perioade întregi acolo.
E adevărat că priveliştea de sus e minunată şi înţelegi de ce locul a fost ales pentru cetate.
Vară de vară, arheologii şi voluntarii muncesc la sit, scot la iveală urmele cetăţii dacice dar şi a celorlalte şapte nivele de cultură descoperită acolo, pe care, întorşi la tabără, le curăţă, le desenează şi le descriu, urmînd a le trimite apoi la muzeu.
Două ore am stat să-l ascultăm pe Iosif şi-am mai fi stat dar se făcea tîrziu şi ne aştepa un foc de tabără la care însă n-am rezistat prea mult că fusese zi lungă şi călduroasă.
Eu am adormit cu gîndul la o fibulă de argint care-mi prindea mantia de războinic, pregătită pentru încă cîteva zile cu iz dacic.
Aş vrea să merg şi la anul la Ardeu, dar nu în vacanţă ci ca voluntar. Mergeţi şi voi?
» Filed Under Altele
Comments
3 Responses to “Cetatea de la Ardeu”
Leave a Reply
Frumos articol, Anca si scris cu umor. Ce id de Fb ai ? 🙂
Multumesc. Anca Argesiu si funtur.ro
[…] tabara dacică organizată de Ioana de la Viajoa am fost şaisprezece oameni într-o călătorie de cinci zile şi […]