Hoţul de Cărţi – o pledoarie pentru umanitate
Posted on July 9, 2013
Acum vreo lună spuneam despre Scrisorar, cartea lui Mihail Şişkin, că face parte dintre acele cărţi bune care, odată terminate, pleacă cu tine.
Încerc de obicei să nu scriu la prima impresie, adică să las un pic emoţiile să se aşeze şi cuvintele să se aleagă. De data asta mi-este absolut imposibil să aştept, poate şi pentru că simt cumva nevoia să mă eliberez. Ziceam că Scrisorar m-a deturnat. Hoţul de Cărţi, cartea scriitorului australian Markus Zusak pur şi simplu m-a frânt şi m-a cotropit. În aşa măsură încât, trei ore de la terminarea ei, încă îmi stau lacrimile în ochi, în gât şi în suflet.
La 30 de ani, Zusak a reuşit să scrie o carte despre Germania celui de-al doilea război mondial atât de profund umană şi răscolitoare încât nici nu ştiu ce cuvinte să folosesc ca să nu-l trădez.
Cartea are o construcţie în permanentă creştere într-un format mai puţin obişnuit. Un prolog, un epilog şi nouă părţi, fiecare cu titlu şi explicaţii de tip dramaturgic, fiecare cu multe capitole şi sub-capitole, de lungimi foarte diferite.
Cumva, la genul ăsta de “faţă” şi după primele patru pagini din prolog, te aştepţi la o carte mai “la rece”, poate chiar cu un pic de umor. Până şi personajul povestitor te duce la ideea că ar putea fi o abordare mai detaşată şi mai critică. Cea care povesteşte este Moartea.
Cartea creşte însă continuu şi gradat până la punctul la care ajunge să doară aproape fizic. E genul acela de durere profundă şi fără ostentaţie, care-ţi stânge gâtul şi te duce cu totul spre interior şi-n care lumea exterioară pare să se detaşeze şi să dispară-n derizoriu. Mai plâng eu pe ici pe colo pe la filme mai emoţionale şi, rar, la câte-o carte, cum a fost de exemplu Vânătorii de Zmeie a lui Khaled Hosseini. Am plâns însă continuu pe parcursul ultimelor 50 de pagini ale cărţii lui Zusak. Şi-am mai plâns o jumătate de oră după ce am terminat-o. Şi sunt şi-acum cu plânsul în gât după patru ore.
N-aş vrea să vă fac să ocoliţi cartea, din contră. E o poveste despre umanitate, o pledoarie pentru amintire şi profunzime. E o poveste cu dragoste, durere, umilinţă şi verticalitate, o poveste despre puterea cuvintelor, despre forţa oamenilor şi paradoxurile omenirii.
Personajele, o fetiţă îndrăgostită de cuvinte, doi părinţi adoptivi, un prieten şi un evreu adăpostit în pivniţă, sunt construite cu o fineţe şi-o complexitate care le face cinematografice, iar tensiunea este atât de bine gradată încât devine palpabilă. O carte excepţional de bine scrisă care intră în rândul acelor cărţi pe care le aşezi definitiv în lista preferinţelor.
N-o citiţi dacă vă e teamă de noi oamenii aşa cum suntem cu toate extremele şi paradoxurile noastre.
Citiţi-o însă dacă iubiţi oamenii.
» Filed Under am citit
Comments
10 Responses to “Hoţul de Cărţi – o pledoarie pentru umanitate”
Leave a Reply
Hoţul de Cărţi – o pledoarie pentru umanitate http://t.co/ncuoqLvIX0 via @funtur
Foarte faina recenzia ta, mi-a starnit curiozitatea sa citesc cartea.
Zau ca merita chiar cu riscul impactului emotional sau poate mai ales datorita lui 🙂
Nu este nici pentru mine ceva nou sa plang citind o carte. Ultima a fost Paula de Isabel Allende.
N-am citit-o. Inteleg ca e cazul 🙂
Numai daca vrei 🙂
Eu am tras concluzia ca ti-a placut asa ca probabil merita 🙂
Da, mi-a placut, este emotionanta.
[…] 12. Hoţul de cărţi – Markus Zusak – despre care am scris de curînd […]
[…] la bătaie într-un concurs), Mihail Șișkin, Italo Calvino, și mulți alții, dar mai ales Markus Zusak cu Hoțul de Cărți care ocupă în acest moment locul 1 în topul meu de cărți […]