Capri în culori, vise şi flori
Posted on June 3, 2013
A trecut aproape o lună şi eu încă mă simt legată de lumea din Capri. Parte din mine nu s-a întors de tot acasă şi se mai plimbă încă pe străduţele insulei. Aproape toate casele de acolo au numere şi nume cu câte o imagine, din plăcuţe de faianţă. Una are o căsuţă ca pe nori şi se numeşte Il sogno (visul), alta are ramura unui copac cu piersici şi evident se numeşte piersica, nume de flori, nume de păsări, toate te fac să zâmbeşti şi să te gândeşti că fiecare casă căţărată pe coastele insulei are o poveste.
E foarte greu să nu simţi în Capri că eşti aproape de rai si să nu-ţi doreşti să trăieşti acolo. Şi înţelegi foarte bine de ce casele au nume de vis şi de flori.
Pe străduţa îngustă şi în pantă pe care munceam la urcuş în drum spre hotel, era poarta casei cu numărul 14D, în spatele căreia am zărit-o într-o zi pe stăpana casei care mătura aleea de la intrare. Lângă ea, un caniş alb mititel şi evident scandalagiu. Abia atunci m-am uitat la plăcuţele de pe zidul porţii.
„Dumnezeu îţi dă îndoit ceea ce-mi urezi tu mie”. Am zîmbit. Dar şi mai tare am zâmbit când am văzut plăcuţa cu căinele fioros – „Atenţie la câine….” şi probabil pentru cei care au apucat să vadă fiara, e trecută şi urmarea „…. şi la stăpân”. Zău că şi că şi căţelului meu i-ar sta bine în curtea aia. Şi nici eu n-aş fi prea departe.
Poate mai mult ca oriunde, la Capri e un soi de magie care face ca cele mai mici şi mai prozaice lucruri să fie îmblânzite. Un loc pe care amprenta turismului, deşi foarte pregnantă, nu a reuşit să-l deturneze. Eternitatea şi lumina s-au născut la Capri.
O simplă plăcuţă de faianţăpare să spună că tehnologia şi partea prozaică a existenţei noastre pot fi îmbrăcate în haine colorate şi-şi pot dovedi apartenenţa la misterul existenţei noastre.
Patru zile în Capri nu sunt totuşi suficiente. Anul trecut am ajuns cu vaporaşul pe insula pe la 10 dimineaţa şi am plecat cu cel mai târziu la 8 seara. Am făcut atunci un tur al insulei cu barca, absolut încântător, mai ales pentru cei care iubesc marea – acolo se reunesc toate nuanţele din lume de la un bleu turquoise ce pare să strălucească din interior, până la albastru indigo, trecând prin verdeşi albastru intens. Turul ăsta are avantajul că vezi grotele în care apa străluceşte cu aceaşi stranie frumuseşe ca în Grotta Azzura.
După cele două ore cu barca, am mai ajuns doar la Vila San Michele (de care rămân la fel de obsedată chiar şi după a doua vizită de anul ăsta), am dat o tură prin micul centru al Capri-ului, am mâncat nişte paste bune şi cam atât. Şi mi-am zis că insula merită cel puţin 3 zile.
Acum, după tura de de aproape 4 zile de anul ăsta, vin şi zic că nici atât nu e suficient. Pentru că insula are o anumită respiraţie poetică, o lumină şi-o magie, un pas aşezat ca de ţară care te-ar putea ţintui acolo o viaţă. Şi nici în 4 zile n-am reuşit să ajung peste tot pe unde aş fi vrut să merg, Ba, am mai şi descoperit altele şi uite-aşa, gata pretextul pentru o altă vizită. Există multe locuri în lume asta unde aş vrea să mai ajung o dată, dar cu adevărat, până acum singurele unde mi-am pus cu adevărat în cap să revin sunt siturile maiaşe din Mexic, Peru şi desigur Londra despre care am zis de multe ori că e oraşul unde aş putea locui. Locul în care însă m-aş putea retrage este Capri.
În episodul următor o să redevin mai pământeană şi o vă zic ce să vedeţi în Capri şi Anacapri şi unde să mâncaţi.
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii
Comments
3 Responses to “Capri în culori, vise şi flori”
Leave a Reply
Ati vizitat cumva si vila lui Curzio Malaparte?
Ati vizitat si vila lui Curzio Malaparte?
Nu, si recunosc ca n-a fost o prioritate 🙂 In episodul urmator o sa zic si ce vile am vazut (in afara de San Michele despre care am tot amintit)