Când pleci cu zidurile de acasă sau cârcoteala în călătorii
Posted on April 5, 2013
La ce bun, zic eu, să păşeşti în afara pragului casei tale dacă pleci după tine cu toată casa, cu tot cu ziduri? Ştiu oameni (unii chiar dintre cei care-mi sunt dragi) care par să iasă în lume cu un fel de cadru protector, cu un soi de mare lentilă ce se benoclează la fiecare piatră din jur cu un set de senzori care reflectă imaginea prin prizma unor indici foarte precişi şi imuabili de evaluare.
Gardul ăsta nu e suficient de verde – zic senzorii – verdele e ăla din grădina de acasă. Omul ăla e tare urât că nu seamănă cu iubitul meu şi vai, ce trist şi întuneric e sub cerul ăsta prin comparaţie cu cerul de la bunica din sat.
„Eu în oraşul ăsta nu mai pun piciorul în viaţa mea. Uite ce mizerie, uite ce trafic! Nu-mi vine nici să ies din hotel!”. Ăsta e modelul elegant că există variante mult mai agresive ale cârcotelii în călătorii.
Dacă genul ăsta de afirmaţii ar veni de la cei care pleacă prin lume cu treabă şi nu cu scopul de a călători, mai treacă meargă. Dar dacă pleci în călătorie şi nu-ţi laşi acasă setul de idei fixe şi preconcepţii, o mare parte a sensului călătoriei se duce pe pustii.
Nu zic acum că trebuie să lauzi totul necondiţionat şi să te laşi eventual călcat în picioare în virtutea toleranţei. Ce zic e să ai deschiderea necesară şi mai ales bunăvoinţa de a vedea frumosul şi fascinantul dincolo de „diferit”. Căci diferit e doar un termen relativ şi merge şi reversul. Poţi fi tu cel diferit într-o lume cu alte obiceiuri şi condiţii.
Ştiu, zic platitudini dar parcă uneori e bine să repeţi platitudinile astea pentru urechile surde că poate, într-o zi se vor desfunda. Azi platitudinea, mâine platitudinea şi poate-şi spune careva dintre cei refractari că poate şi proverbul „când doi oameni îţi spun că eşti beat, te duci şi te culci” o avea el un dram de adevăr.
Iarba poate fi şi albastră la alţii. De ce nu? Mamă, ce poze aş face cu iarbă albastră!
Nu trebuie să-ţi placă tot, ci doar să nu judeci. Nu-ţi place o mâncare, nu o mânca dar nu-i împuşca pe bucătarii bine intenţionaţi. Un gust nou, o culoare diferită, o pală de vânt ce vine din altă parte decât ştii tu că ar trebui să vină, un ochi mov sau o kilt, o casă şuie, o muzică stranie, un elefant roz – sunt toate daruri şi minuni cu care să te umpli de bine şi de nou.
E incomparabil mai comod dacă-ţi laşi zidurile acasă. Iar cârcoteala e calea cea mai sigură spre nefericire.
Să călătorim fericiţi, zic eu!
» Filed Under Altele
Comments
7 Responses to “Când pleci cu zidurile de acasă sau cârcoteala în călătorii”
Leave a Reply
jur, exact la asta ma gandeam si eu zilele astea tot ascultand carcoteli. Nu zic sa fii mereu entuziast si incantat de locurile pe unde mergi, un pic de spirit critic nu strica, dar ma tot minunez de mirarea unor ca nu se mananca exact ca acasa(si nu, nu ma refer la cei plecati prin tari exotice), ca masinile nu stiu cum sunt parcate, ca e prea mult trafic, prea putin…etc etc. Incepe sa ma bata gandul ca multa lume calatoreste acum doar pentru ca e la moda si “da bine” , caci altfel mai degraba ar sta linistiti acasa. Ceea ce nu e nimic rau:).
Apropos de asta, zilele astea Maria(prietena si colega mea de lume mare) a scot un motto misto “sa ne deschidem si mintea, nu doar buzunarele”.
N-as zice ca e bine ca lumea pleaca pt. ca e la moda decat daca se lasa cu ceva deschidere (bun motto-ul Mariei) pt. ca altfel ei se intorc cum au plecat iar, eu, egoista de mine, prefer spatiul mai larg :)) Pe turistii care merg la sejur la mare sau la ski, ii inteleg si acolo e alta poveste.
Cred ca ma trebuie sa scriem despre asta ca poate pana la urma….
Nici mie nu îmi plac carcotasii in excursii. Sunt prea scumpe si timpul mult prea pretios sa merite sa fii carcotas! Eu incerc sa nucompar. Doar călătoresc încercând sa ma bucur de fiecare loc, fiecare clipa!
Nu totdeauna e vina lor ca sunt carcotasi – sunt si ei victimele unui mit, a unei mode….. Poate noi, cei care calatorim de placere, ptuem sa-i ajutam sa sa calatoreasca (sau nu) dupa cum simt cu adevarat.
Ar fi multe de spus:).
Dar sigur ca incepe carcoteala daca faci un tur de o saptamana in care bifezi Italia, Malta si Corsica(gen : o ora in Piazza San Marco la Venezia, cat sa faci poza, apoi hai in autocar pentru o oprire de o ora in alt oras. Cel putin eu m-as ruga sa ma intorc naibii cat mai repede la serviciu pentru a ma odihni:). Cine stie, poate sunt eu un caz special.
Absolut. Dar asta denota, printre altele, faptul ca habar n-ai unde te duci si mai ales de ce. Daca totul ramane pe “hartia” unei oferte in care nu vezi decat imaginea ideala a unui tur de frumuseti fara sa tii cont ca in orice parte a lumii ai fi, muschii picioarelor se comporta la fel si stomacul are aceleasi necesitati….e firesc sa te plangi ca te dor picioarele, ca ti-au obosit ochii, ca ti-e foame, ca patul e prea tare (acolo in poza patul parea mut mai bun). Si lista e nesfarsita. Ca la orice lucru pe care-l facem pe lumea asta, inainte de a pleca trebuie sa te intrebi de ce-o faci. Avem ceva material de scris pe tema asta 🙂
[…] câmpii! Să revenim la cutia pe care am deschis-o zilele trecute – povestea cu cârcotaşii care pleacă prin lume târând după ei cuşca prejudecăţilor. […]