Lumea în câteva cuvinte – Afganistan

Posted on January 6, 2013

 

E bine să porneşti la drum fără preconcepţii, cu mintea şi inima deschise – orice călătorie îşi pierde sensul şi mare parte din farmec dacă pleci cu idei şi aşteptări fixe. Lumea e o minune pe care n-o descoperim şi de care nu ne bucurăm decât atunci când suntem pregătiţi să să fim toleranţi şi înţelepţi faţă de partea negativă (care există fără îndoială – cum ne-am da seama de frumuseţe dacă n-ar exista şi reversul?! – merge şi-o platitudine mică aici).  

Dacă călătoreşti ca un turist care vrea să bifeze un obiectiv sau care vrea doar un confort care să se asemene cu cel de acasă sau să-l depăşească, eşti vulnerabil şi cîrcotaş. Dar dacă vrei cu adevărat să te bucuri , să înveţi şi să creşti, mergi în orice loc cu zîmbetul pe buze şi înţelegere pentru obiceiuri şi semnificaţii diferite. Poţi să le accepţi sau nu, să-ţi placă sau nu, dar nu le dispreţui! Critica şi dispreţul sunt de multe ori apanajul celor care nu se obosesc să gândească prea mult.

De multe ori, cei care pleacă să vadă alte locuri, separă aceste locuri de oameni – mergem să vedem Paris-ul dar nu vrem să avem de-a face cu francezii pentru că sunt zgârciţi, înfumuraţi şi superficiali. Dar Paris-ul, aşa cum e el, este rezultatul oamenilor. Şi ăsta e exemplul cel mai clasic de preconcepţie. Ca să parafrazez titlul unui film, „Am întâlnit francezi drăguţi”.

De la ideile preconcepute pe care le avem despre alte ţări şi popoare mi-a venit ideea de a face o listă cu toate cuvintele sau expresiile care ne vin în minte când vorbim despre o ţară – unele bune, altele rele, unele reale, altele caricaturale.

Aş vrea să ştiu ce părere aveţi voi despre toate aceste tări, cum le vedeţi şi dacă cuvintele cheie legate de ele se adeveresc.

Am luat ţările în ordine alfabetică ca să elimin din start vreo ierarhie.

Azi, Afganistan:

 

 

Cuvinte:

  • talibani,
  • fundamentalişti,
  • poezie,
  • Buzkashi (sport naţional),
  • naan (pâine tradiţională) ,
  • burqua (veşmântul purtat de femei),
  • Khaled Hosseini,
  • război,
  • analfabetism.

 

Sursa foto: pixabay

Sursă foto

Citate despre Afganistan:

“Copilul hindi urma să înveţe curând ceea ce englezii învăţaseră mai devreme în acest secol şi ceea ce ruşii învăţau la sfârşitul anilor 80: că afganii sunt un popor independent. Afganii venerează obiceiurile, dar urăsc regulile.”  Khaled Hosseini, Vânătorii de Zmeie

“Chiar aerul acestei ţări are o poveste de spus despre război. E posibil aici să ridici o bucată de pâine de pe farfurie şi, mergând înapoi la originile sale, să aduni o duzină de poveşti legate de război- cum a afectat mâna care a frământat aluatul, cum a afectat războiul pământul unde a crescut grâul.”  Nadeem Aslam – The Wasted Virgil (Veghea Irosită) (traduceri libere)
 
De fotografiile lui Steve McCurry din 1984 şi 2002 ale fetei afgane Gula vă amintiţi?
 
 

 

Mărturisesc că sunt destul de entuziasmată de ce-am început – o să-mi dea ocazia să mai aflu câte ceva despre lume. Mi-ar fi de mare ajutor dacă mi-aţi spune ce părere aveţi despre idee şi mai ales dacă mi-aţi spune ce ştiţi sau credeţi voi despre ţările cu pricina.

Cine ştie mai multe despre Afganistan? Cine crede că lista de cuvinte e definitorie pentru această ţară? Ce alte cuvinte sau expresii aţi mai adăuga?

» Filed Under Am aflat, Prin lume

Comments

Leave a Reply