Poveşti de Crăciun cu Lumea Mare

Posted on December 17, 2012

Şi a mai trecut un an, şi Lumea Mare iar ne-a adunat la poveşti, amintiri şi cadouri de la Moş Crăciun care anul ăsta chiar a fost prezent în persoană. Cred că vroia şi el să audă poveştile călătorilor şi să ştie unde să meargă când ia vacanţă.

Şi au fost ceva poveşti, căci mulţi călători s-au adunat şi au povestit câte puţin din ceea ce au văzut sau trăit anul acesta prin locurile de unde au strâns amintiri. Unii au umblat prin Europa, alţii prin Asia sau America de Sud, prin deşert sau la malul mării, în cetăţi sau orăşele medievale, unii şi-au îndeplinit vise mai vechi, alţii au avut bucuria şi surpriza (plăcută desigur) de a face călătorii neplanificate.

S-au povestit situaţii amuzante sau amuzante doar acum, la povestit, s-au depănat poveşti mai sensibile sau spectaculoase, s-a călătorit cu maşina, cu trenul, cu avionul sau pe două roţi, şi Moşul a avut ocazia să audă lucruri noi despre locuri, oameni, cuvinte şi întâmplări şi a avut grijă şi de copii.

De altfel, Petra, alias Lumea Mică, a avut şi ea povestea ei şi a făcut şi onorurile de a trage la sorţi bileţelele cu povestitorii care şi-au predat ştafeta. Toţi au adus în desaga personală un mic suvenir de pe unde au umblat şi uite aşa, fiecare dintre noi a primit un colţ de lume investit cu căldură şi memorie.

Cea care a început ştafeta a fost desigur Roxana Farca care, împreună cu mare parte din echipa Lumii Mari, iar au ne-au adus un pic de căldură şi normalitate, l-au ajutat pe Moşu să ne dea şi alte cadouri, şi au chemat spiriduşii să ne îndulcească cu turtă dulce şi o băutură caldă. Şi uite aşa am primit şi noua revistă de turism Elixir Travel şi ultimul roman al lui Bogdan Hrib, Ultima Fotografie, din care autorul ne-a şi citit un pic.

Ei şi dacă nu ştiţi pe cine a investit Moşu ca mesager, poate vă daţi seama după renuţa sa.

Ei şi dacă încă n-aţi ghicit, iata-l pe Moşu Cătălin Nenciu 

Faţă de pozele mele cer îngăduinţă în această perioadă de toleranţă – DSRL nou cu care habar n-am încă să umblu. Sunt în stadiul de încercări.

Mulţumesc Lumii Mari şi lui Moşu pentru poveşti, pentru căldură, pentru sărbătoare şi evident aştept pozele adevărate ale lui Alex Farca.

» Filed Under Am vazut, De prin Romania, evenimente

Comments

3 Responses to “Poveşti de Crăciun cu Lumea Mare”

  1. Roxana Farca on December 18th, 2012 4:46 pm

    Multumesc, ca de obicei, pentru articol.
    Gata, avem si noi poze. Multe! 🙂

  2. Roxana Farca on December 18th, 2012 4:47 pm

    PS: se vede oricum ca ai alt aparat, nu e asa rau pe cat te alinti 🙂

  3. anca on December 18th, 2012 4:55 pm

    Abia astept pozele voastre si povestea, desigur. Zau ca nu ma alint, inca n-am avut timp sa citesc, stau mai mult pe automat si invat incercand. Incet, incet, ma prind eu de toate 🙂

Leave a Reply