O mănăstire a culorilor şi a luminii – Santa Catalina în Arequipa, Peru
Posted on November 28, 2012
Dacă Lima e oraşul contrastelor, Arequipa este oraşul cel mai fermecător probabil din Peru, dar nu despre oraş o să vorbesc azi (o să fac şi chestia asta cândva, sper eu într-un viitor nu prea îndepărtat).
Vreau să vorbesc, sau mai bine zis să vă arăt, o mănăstire care e considerată raiul fotografilor. E şi unul din motivele pentru care îmi vine să-mi dau câteva după ceafă (asta ca să nu mă refer la alte locuri mai delicate), pentru faptul că am făcut toate pozele la rezoluţie mică (evident din greşeală).
Doamne ce culori, ce luminozitate, ce spaţii armonioase! Am intrat acolo suficient de devreme dimineaţă încât să nu ne ciocnim de prea multă lume pe străzile mănăstririi. Da, aşa se numesc cele şase drumuri care leagă cam 100 de chilii, şi arată ca nişte străzi, printr-un mic orăşel colonial colorat, care se întinde pe aproximativ 20 000 m2. Culorile vii şi complementare, luminozitatea specială a locului dau mănăstirii un aer de serenitate care te face să-ţi doreşti să locuieşti acolo, sau măcar într-o casă care să arate aşa.
Mînăstirea dominicană a fost terminată în 1579, prima călugăriţă fiind cea care şi-a donat întreaga avere pentru construirea sa, Maria de Guzman. Iniţial, multe dintre călugăriţele mănăstirii proveneau din familiile avute ale oraşului şi multe dintre chillii sunt ca nişte mici apartamente mai degrabă. Obiceiul era ca cea de-a doua fiică a familiilor nobiliare să intre la mănăstire cu o “dotă” deloc neglijabilă şi cu o listă de 25 de obiecte care includeau picturi, statui, haine, covoare sau draperii. Pentru că această opulenţă nu era tocmai caracteristică pentru o mănăstire, în 1871, Papa Pius al IXlea a trimis-o pe Sora Josefa Cadena s-o reformeze şi aceasta a trimis dotele în Europa şi a eliberat servitoarele şi sclavele cărora le-a oferit posibilitatea de a rămâne şi a deveni călugăriţe. Astăzi mai sunt puţine călugăriţe care locuiesc într-o zonă limitată închisă publicului.
În urma numeroaselor cutremure din zonă, mănăstirea a tot fost refăcută, acum fiind păstrat doar primul nivel. Există scări care par neterminate şi care duceau la un etaj care nu s-a mai reconstruit şi care dă spaţiului un farmec aparte. Unele par doar decorative căci par alipite doar unui zid fără un scop anume, altele urcă pe terase unde nu ai acces ceea ce sporeşte misterul.
Există însă şi două terase unde se poate urca şi de unde se vede vulcanul Misti care străjuieşte Arequipa.
Într-o mică grădină cu iarbă şi flori, poţi bea o cafea şi mânca nişte bomboane mari de ciocolată tipic Perune, numite tejas, făcute la mănăstire şi care, credeţi-mă, sunt definiţia tentaţiei. Umplute cu diverse fructe şi creme sunt de-o fineţe care frizează perfecţiunea.
Mi-a plăcut foarte mult şi pinacoteca mănăstirii, o colecţie impresionantă de picturi din şcoala Cusco, foarte pe gustul meu.
Piaţa cu fântână numită Zocodober (de la cuvântul arab zoco care înseamnă schimb) era locul unde se adunau maicile duminica dimineaţă şi schimbau între ele produsele pe care le creau în cursul săptămânii. În această piaţă era şi baia comună.
Pe lângă bucătăriile chiliilor, exista şi o bucătărie mare, comună şi o sală mare de mese. Un spaţiu exterior cu vase mari de lut legate între ele printr-un canal de piatră prin care era canalizată apa servea drept spălătorie (acolo temperatura cea mai scăzută este de 5 grade).
(fotografia nu-mi aparţine, e făcută de prietenul meu Fernando Malapi)
Mănăstirea are acum şi un mic magazin de unde poţi cumpăra produse artizanale de ceramică sau piele şi desigur tejas. Am părăsit mănăstirea cu foarte mult regret.
Sunt multe motive pentru care să mai merg o dată acolo: să fac fotografii mai bune, să mănânc tejas, să stau în grădină şi să beau o cafea bună într-o atmosferă de totală relaxare şi să mă bucur pur şi simplu de lumină şi culoare.
Gata cu vorba. Vă las cu pozele.
» Filed Under Am vazut, Prin lume
Comments
One Response to “O mănăstire a culorilor şi a luminii – Santa Catalina în Arequipa, Peru”
Leave a Reply
[…] pe care le vând peruanii pe faleză n-au finețea ciocolățelelor numite tejas de la mănăstirea Santo Domingo din Arequipa dar au savoarea și căldura casei. Și, în mijlocul pustiului, lângă micul muzeu […]