Peru – here I come! Aproape de Machu Picchu
Posted on September 21, 2012
Unii dintre voi ştiţi pentru că vorbesc despre asta de ceva vreme – plec în Peru. O ştiţi pe aia cu “You’ve got an obsession, baby!”. Aşa sunt eu de vreo 2 ani – cu obsesia pt. Machu Picchu. Şi în sfârşit plec în Peru. Când? Pe 2 Octombrie şi stau 3 săptămâni.
Cum sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile m-am gândit că n-ar fi rău să vă spun şi vouă câte ceva din ce am rezolvat.
Prima grijă după planificarea în timp a călătoriei a fost desigur biletul de avion. Cu toate eforturile mele (încă nu apăruseră sfaturile lui Braduţ Florescu), n-am găsit nimic mai ieftin de 1194 euro (şi asta cu 6 luni înainte). Drum lung rău – 2 escale, una la Londra şi una la Sao Paolo din care numai zborul de la Londra la Sao Paolo e 11h şi jumate. Noroc că am experienţă la zboruri lungi despre care am mai scris.
Stau 4 zile în Lima după care plec cu amicul meu peruan Fernando la Cusco de unde vom face traseul Salkantay de 5 zile până la Machu Picchu. M-am interesat, am studiat, am primit liste şi sfaturi despre cum să mă încalţ, să mă îmbrac, ce sac de dormit, ce pilule să iau cu mine şi alte de-astea.
Am fost la doctor şi am aflat că nu trebuie să fac vaccin contra febrei galbene decât dacă merg în jungă şi mi-am luat şi nişte pastiluţe contra malariei.
N-o să vă fac lista cu ce trebuie pe munte pt. că vreau să văd la faţa locului ce a fost OK şi ce nu din ce am luat şi vă zic după.
După Machu Picchu urmează Arequipa de unde vom face o tură în canionul Colca (considerat cel mai adânc canion din lume, de două ori mai adânc decât Grand Canyon din State) şi apoi ne ntoarcem la Lima pt. că Fernando mai are şi de lucru.
Intenţia e să merg la Paracas şi Ica după aceea şi evident la siturile din preajma Limei.
Pentru că timpul e scurt, am decis să mergem cu avionul aşa că am luat bilete combinate Lima-Cusco şi Arequipa-Lima la 354 USD şi separat Cusco-Arequipa la 177 USD (aşa s-a nimerit pt. că Lima-Arequipa avea f. puţine locuri în ziua în care vroiam eu şi m-am grăbit să iau bilete până nu rămânem fără – poate era mai bine să le luăm pe toate în acelaşi pachet).
Pachetul pt. Machu Picchu l-am găsit la Best Andes Travel la unul din cele mai onorabile preţuri (400 USD pt. 5 zile pe Salkantay inclusiv urcare pe Huayna Picchu).
Pentru Colca Canyon, am ales Colca Tours unde am găsit o tură de 2 zile la 80 USD pachetul.
Am făcut rezervările de hotel pe booking.com.
Nu am făcut nici o rezervare de pe 16 pe 24 când mă voi adapta – Paracas, Ica…… şi ce se va mai putea.
Până atunci mai sunt 10 zile şi oricât de nerăbdătoare aş fi, e dulce această aşteptare….
» Filed Under Altele, Am aflat, Prin lume
Comments
Leave a Reply