Posted on September 5, 2012
Mulţi dintre voi ştiu că eu încerc să nu scriu articole negative decât când e de rău şi asta pentru că am ales să mă bucur de lume şi de viaţă şi să privesc lucrurile cât mai pozitiv.
Dar iată că azi e a doua zi consecutiv în care scriu un articol negativ şi care se cam leagă cu cel de ieri cu privire la moartea studentei japoneze Yurika Masuno şi a problemelor de la aeroportul Henry Coanda. De data asta nu e vorba însă de siguranţa călătorilor ci de un alt mod în care alungăm turiştii străini şi chiar personalităţi.
Cu toate problemele de la noi din ţară, un lucru ne-a mai ajutat – atitudinea prietenoasă a oamenilor. Numai că aceasta se manifestă, iar, numai la nivelul oamenilor obişnuiţi, pentru că autorităţile au încă mentalitatea aceea comunistă care spune că toţi cetăţenii, români sau străini, sunt nişte posibili infractori sau că sunt vinovaţi de ceva….. Mai grav, şi noi suferim de acest complex de vinovăţie (mai ales cei trecuţi de 35 de ani care au prins comunismul în plin) care ne face umili şi speriaţi chiar şi atunci când raţiunea ne spune că n-am făcut nimic rău. Unii dintre noi am reuşit să ne scuturăm de acest sentiment – cu efort, cu experinţa căpătată prin lume şi conştientizând problema – şi ne revoltă de fiecare dată când un poliţist, un politician sau vreun funcţionar de stat ne tratează ca pe copii de grădiniţă (şi încă din cei “răi şi neastâmpăraţi ce trebuie pedepsiţi”), ca pe infractori, sau pur şi simplu ca pe nişte oameni inferiori care nu ştiu ce e bine pentru ei şi pentru societate şi, prin urmare, trebuie conduşi cu forţa, cu severitate sau cu minciuni.
Iată ce aflu azi de la Editura Taj
Iată ce spune Adelina Patrichi, editorul.
“Un an de pregătiri. 4 ani de speranțe… Că un mare autor va veni să își cunoască cititorii români. Totul, spulberat de o doamnă Consul. Biletul de avion a fost cumpărat. Conferința de presă aranjată. Hotelul, ales cu grijă, hotelul partener al Festivalului George Enescu. Surprizele, nenumărate. [………] Romanul finalist Man Asian în 2011 urma să se lanseze în prezența lui la Festivalul Namaste. […..] Ghosh tocmai declarase la BBC că are rude în Transilvania. Și să nu uităm că Amitav Ghosh locuia în Calcutta pe cînd Maitreyi era în viață. Presa ar fi avut ce sa il intrebe. Tocmai pregateam o mapă de presă despre toate aceste lucruri, când a venit vestea…Mă simt ca o femeie bătută. Și chiar sunt. Un editor bătut. Învins de sistem.”
Încercând să mai aflu câte ceva, am aflat din articolul
Sabinei Cornovac ce au mai declarat cei de la editură şi anume că autorul a renunţat să mai ia viza pentru România descurajat de atitudinea consulului care se pare că a ţipat la el căutându-i tot felul de probleme şi cerându-i cartea care urma să fie lansată în turneu. “El a explicat că va apărea de abia în octombrie, când merge in Romania sa o lanseze. “Cum sa dau viza fara sa vad cartea? De unde stiu eu ce-i in ea?” a tipat dna. (E vorba de cel mai recent roman al lui, finalist al Bookerului asiatic – ce putea sa fie in el oare?) Apoi omul i-a spus: v-a explicat editorul meu. Ea: “Editorul asta mi-a trimis 20 de scrisori!”(urland, adica au deranjat-o)” a spun Adelina Patrichi.
Acum, eu o să fiu avocatul diavolului şi o să spun că adevărul e totdeauna la mijloc, sau pe acolo. Bun, hai să zicem că doamna consul (care pare a fi Mihaela Simona BOȘCĂNEANU) nu a ţipat ci doar a folosit un ton mai ridicat (şi probabil iritat). Să presupunem (fără nici o bază) că autorul e o persoană mai “dificilă” sau mai delicată şi a interpretat exagerat atitudinea doamnei. Chiar aşa fiind şi tot rău e. Cum ajunge un om să se simtă jignit de un consul? Unde este pregătirea de diplomat? Se presupune că oamenii ăştia fac nişte şcoală şi învaţă să se comporte în poziţia de diplomaţi care reprezintă o ţară. Ca şi aeroportul sau gara, ambasadele şi consulatele sunt uşile de intrare în România. Cum s-a ajuns ca un autor cunoscut şi deloc neglijabil (nu că dacă ar fi fost un biet debutant necunoscut ar fi scuzabil) să fie tratat astfel încât să nu-şi mai dorească să vină la noi să-şi lanseze o carte? De fapt, cum a ajuns un om să se simtă astfel tratat de către un funcţionar?
Eu am ceva experienţă legată de ambasadele şi consulatele noastre în State (poate odată o să povestesc)şi sunt aproate sigură că varianta editurii şi a autorului indian e mult mai aproape de realitate decât pledoaria mea pentru dracu’. Drac care continuă să ne facă de ruşine şi de ocară!
Mai trist e că la asta nu văd soluţie – poate doar să invadăm ministerul de externe, ambasada şi consulatul, şi evident pe doamna consul cu articole, până se întâmplă ceva.
Voi ce credeţi?
» Filed Under Altele, Am aflat, De prin Romania
Comments
Nu e singurul consul cu o astfel de atitudine! Sa-l vedeti pe consulul din Dubai … multi straini au renuntata la a veni in Romania din cauza lui!!!
Parerea mea sincera e ca majoritatea sunt extrem de prost pregatiti ca sa nu spun total incapabili.
Extrem de prost pregatiti, incapabili, numiti in functie pe pile … plus atitudinea tipic romaneasca..
Sunt de acord cu tine, adevarul e intotdeauna undeva la mijloc. Domnul Amitar Ghosh, fiind un scriitor renumit de ceva vreme, e posibil sa fi asteptat un fel de “special treatment” din partea ambasadei. In schimb sa izbit de un om simplu, neglijent si rautacios. Si-a dezamagit toti fanii din Romania din cauza ca a dat peste un roman mai nesimtit si asta mi se pare putin urat din partea lui.
Sper insa ca doamna consul sa isi inainteze scuzele catre scriitor si POATE (desi e destul de improbabil) sa-l determine pe acesta sa se razgandeasca. Mi-ar fi placut tare mult sa particip la lansarea sa.
Suntem in stare si de altceva decat sa ne facem de ras?
Unii dintre noi, da, oficialitatile de cele mai multe ori, nu.
Aceasr individa, impreuna cu unca o babeta de pe vremea comunistilor, sunt de o idiotenie nemaitilnita. Experienta de la cosulatul de la NY este intotdeauna oribila. Nu ti se ofera informatii; stai la coada dejeaba pentru a ti se da alte informatii cind ajungi; nu firnizeaza informatii pe website. Este acceasi atitudine de magarie, servilism si timpenie execrabila.
Din pacate, lucrurile sunt exact la fel si in ziua de azi. Ma gandeam sa scriu si eu, fie consulului general, fie direct la MAE (dar ma tem ca ar fi in zadar, oricum), despre atitudinea umilitoare a tatelor de la ghiseu -cred ca cea mai vocala este aceeasi Mihaela Simona Bosanceanu, judecand dupa descrierile oamenilor (nu am reusit sa-i gasesc nici o fotografie pe net, si bineinteles ca nimeni nu poarta ecusoane de identificare acolo); doamna in cauza e blonda si pare frustrata rau, urland la tine si luand pe oricine peste picior din te-miri-ce. Ce e cel mai uimitor este atitudinea pasiva si submisiva a oamenilor odata ajunsi in fata ei: reflexele de iobagi se trezesc imediat ce “doamna” incepe sa melitze, chiar daca totul se petrece in mijlocul Manhattanului.
Probabil doamna cu pricina are un spate foarte puternic. Oricum eu am o parere extrem de proasta despre aprope tot ce am intalnit la ambasade si consulate in State.
Eu contrazic tot ce ati scris aici.. Am fost la consulat si doamnele de ka ghiseu m-au ajutat si m-au invatat ce sa fac sa iminrezolv problema!! Eu le multumesc
Ma bucur pentru Dumneavoastra – asta nu contrazice insa ceea ce am scris in acest articol. Doar imi da niste sperante ca dracul nu e complet negru.
Are pile este frt.obraznica si inculta