Călătorie prin Toscana – Sagra şi Podul Dracului

Posted on August 3, 2012

Aşa…..ce ziceam? A, da, întrebam dacă ştiţi ce este Sagra. Dacă ştiţi, minunat, dacă nu, vă zic eu.

Sagra este obiceiul italian al meselor comunale, un fel de serbare câmpenească,  la care iau parte sute de oameni în aer liber – în livadă, vie, pieţe sau pe terenuri de sport, adică în spaţii suficient de mari încât să încapă atâta lume. Iniţial, erau obiceiuri religioase iar acum sunt, de cele mai multe ori, ocazii pentru strângerea de fonduri pentru diverse necesităţi locale. Ideea însă este aceea a  celebrării  produselor pământului, a produselor alimentare şi a celor culinare.

Sagra poate fi dedicată unui produs local anume, cum ar fi Sagra castanei sau Sagra peştelui sau “Sagra del Tortello” (un fel de colţunaşi) şi multe altele.

Pastasciutta este termenul folosit pentru orice fel de paste făcute ca atare (adică nu în supă sau în alte feluri de mâncare).

Sursa foto

Un motiv în plus să mergeţi la Barga luna asta, în afară de festivalul de jazz , este “Sagra delle pesce e Patate” (Sangra peştelui şi a cartofilor).  Se referă la cartofii prăjiţi pentru că e şi o ocazie pentru a serba legătura dintre italieni şi scoţieni, în Barga existând o comunitate mare de familii de origine scoţiană.

Pentru marii carnivori, pe perioada a două week-end-uri, (18/19 şi 15/26 August) în San Pietro in Campo, care e lângă Barga, are loc  “Sagra del Maiale” (porcului).

Ei, dar e momentul să mă despart de Barga (se vede că mi-e greu, nu?) şi să continuăm cu oprirea noastră la Bargo a Mozzano, cam la jumătatea drumului între Barga şi Lucca. Am făcut o oprire acolo special pentru Podul Dracului, sau mai bine zis podul cu trei nume: Ponte di Matilde di Canossa,  Ponte Del Diavolo sau Ponte della Maddalena. De la staţia de autobuz (venind dinspre Barga) am traversat pe partea cealaltă a râului Serchio şi am mers pe jos preţ de vreo 10 minute până am dat de arcadele asimetrice ale podului medieval.

Construit se pare la comanda contesei Matilda de Toscana (de unde şi primul său nume) undeva în jurul anilor 1080-1100, podul a fost renovat în jurul anului 1300 şi cam prin 1500 a luat numele de Ponte della Maddallena de la un oratoriu dedicat Sfintei Maria Magdalena a cărei statuie se afla la piciorul podului (din păcate nu mai există).

Podul e faimos şi pentru că e descris într-o culegere de poveşti din sec.14 a lui Giovanni Sercambi , scriitor originar din Lucca care a scris şi o istorie a localităţii în care s-a născut.

De ce i se zice Ponte del Diavolo? Nu este un nume prea original, în Europa existând multe punţi ale diavolului din care aproape 10 numai în Italia. Mitul care stă la baza acestor poduri este similar şi spune că un constructor s-a angajat să costruiască podul şi, în unele dintre cazuri, nu a reuşit de loc pentru că podul se tot dărâma (seamănă un pic cu balada lui Manole) în alte cazuri era f. în întârziere cu lucrarea. Diavolul se oferă să-l ajute cu condiţia să-i fie oferit primul suflet care trece pe pod la inaugurare. Constructorul acceptă şi podul este construit peste noapte. Constructorul reuşeşte însă să-l păcălească pe diavol, făcând să treacă pe pod mai întâi un porc.

Există varianta simplă a deznodământului în care diavolul pleacă supărat dispărând pentru totdeauna dar există şi varianta în care diavolul de supărare face o gaură în partea inferioară a podului în speranţa că acesta se va prăbuşi. Un alt deznodământ spune că diavolul încă mai pândeşte şi dacă cineva stă prea mult pe pod (şi ai de ce sta pentru că priveliştea de pe pod e f. frumoasă) apele se vor învolbura şi-l vor duce în adânc, sufletul său ajung la diavol.

Podul este într-adevăr o minune de tehnologie care a rămas întreg aproape o mie de ani în condiţiile în care râul Serchio este un râu destul de supărat în anumite perioade, care de multe ori a cauzat inundaţii.

Şi cu asta o să părăsesc, cu regret recunosc, zona Toscana ca să vă spun data viitoare despre altă zonă splendidă a Italiei  Cinque Terre.

» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii

Comments

2 Responses to “Călătorie prin Toscana – Sagra şi Podul Dracului”

  1. Sunt sau nu francezii nepoliticoşi? : Experiente turistice on August 6th, 2012 7:33 pm

    […] locul fruntaş, m-am gândit că ar fi un bun moment să fac o pauză în povestirile mele despre Italia şi să-mi amintesc un pic de aventurile mele în Franţa, mai ales că aşa m-am lăudat Ioanei ( […]

  2. Este Cinque Terre pe măsura laudelor? : Experiente turistice on August 10th, 2012 3:51 pm

    […] un pic Toscana în urmă (dar numai în timp) să mergem un pic mai la nord pe coastă. Unde? Unde în altă parte […]

Leave a Reply