Ce a fost în 2011 şi ce va fi în 2012
Posted on January 4, 2012
Ce a fost în 2011 e simplu de rezumat pentru mine – un an greu mai ales din punct de vedere emoţional dar care a însemnat mult pentru evoluţia blogului pentru că, deşi n-am călătorit practic de loc am scris destul de mult.
Eu o să vă zic ce mi-a plăcut mie şi poate v-a plăcut şi vouă.
Am scris cu mare bucurie:
- O serie întreagă despre Mexic şi siturile maya
- Despre cascadele Iguazu şi despre Buenos Aires
- O serie despre bunele maniere în călătorie care se va continua şi anul acesta
- Despre Praga
- Despre Barcelona
- Despre Paris
- Despre fortificaţiile din Transilvania
- Despre Castelul Cantacuzino
- Despre Tenerife
- Despre cum să călătoreşti cu un animal de companie
Am mai scris şi despre spectacolele care m-au impresionat, despre hoteluri care mi-au plăcut şi restaurante care m-au câştigat de client şi nu în ultimul rând despre oamenii care m-au impresionat şi evenimentele care m-au bucurat.
Mi-am câştiga prieteni ca cei de la Lumea Mare cărora le mulţumesc pentru întâlnirile lor minunate unde am auzit atâtea poveşti încântătoare şi am întâlnit oameni minunaţi. Şi sunt f. mândră că m-au invitat să colaborez la blogul lor cu o serie despre Londra.
Asta ar fi în mare cam ce-am reuşit anul trecut.
Ce va fi anul ăsta? Sincer, nu ştiu.
Adică ştiu câte ceva, ştiu că voi continua să scriu şi voi încerca să scriu un pic mai bine, mai documentat, mai variat, mai util. Dar mai ales voi scrie în aşa fel încât să mă bucur de scris şi să-mi placă ceea ce scriu.
Îmi doresc să am subiecte mai proaspete pentru scris adică să călătoresc mai mult. Unde?
Deocamdată sigur e doar Machu Picchu care e planificat de 2 ani şi unde am zis că voi merge anul ăsta orice ar fi.
Dacă pe lângă asta mai merge o Belgie, un Egipt, poate Tenerife şi câteva escapade de week-end, va fi minunat.
A, şi mai ales aş vrea să merg la munte în vara asta. Şi sper ca ski-ul din iarna asta să fie în Austria.
Tot ce ştiu e că nu voi refuza nici o ocazie!
Şi dacă aveţi vreo propunere sau idee….. sunt foarte receptivă 🙂
» Filed Under Altele, Am mincat la, Am vazut, De prin Europa, De prin Romania, Insemnari din calatorii, Prin lume
Comments
Leave a Reply