Domnului Tom Jones cu plecăciuni pentru concertul de la Bucureşti
Posted on November 19, 2011
O mână în dreptul inimii şi o plecăciune adâncă pentru Sir Thomas John Woodward (alias Tom Jones) care poate da oricând o lecţie de profesionalism, respect şi modestie multor “star”-uri mai tinerele, locale sau internaţionale, care ne invadează ecranele şi posturile de radio zilnic şi, uneori obsesiv.
N-aş dori să mă bănuiţi de prejudecăţi de generaţie sau de lipsă de orizont muzical. Ador R&B, hip-hop , ascult orice stil de muzică şi sunt artişti tineri care-mi plac f. mult (Adam Lambert este unul).
Tom Jones este însă un fenomen – nu numai din punct de vedere al talentului nativ evident dar şi a forţei şi seriozităţii sale.
Joi seară în concert la Sala Palatului, un artist care la 71 de ani are o ţinută, o voce şi-o tehnică pentru care mulţi ar da orice. Se simte invidia din tonul meu? Poate, se simte sper şi respectul şi admiraţia.
Nu pot spune că am făcut parte dintre fanii săi înrăiţi – mi-a plăcut totdeauna şi i-am admirat calităţile vocale, am cântat şi eu Delilah şi multe alte piese ale lui dar n-am dormit cu poza lui sub pernă.
Şi primele două piese din concert le-am ascultat cu plăcere gândind totuşi că are un stil totuşi învechit. Şi mi-a dovedit că m-am înşelat – timp de o oră şi jumătate, rock, pop, country, dance şi chiar techno – a trecut prin ele, incluzând desigur piesele pe care le ştie toată lumea ca icon-uri deja (Green, green grass of home, She’s a lady, Delilah, What’s new pussycat, It’s not unusual, Kiss, Sex Bomb, I’ll never fall in love again, You can leave your hat on şi multe altele).
Sala a fost arhi-plină, o sală care a stat în picioare pe ultima parte a spectacolului aplaudând, strigând şi fluierând (că aşa se face pe la spectacole).
Concertul a fost bine gândit şi gradat, Sir Tom Jones a ştiut să-şi dozeze forţele şi vocea astfel încât să reuşească un crescendo permanent până la final.
A arătat că ştie unde se află amintind că a mai concertat o dată la Bucureşti, a vorbit frumos şi modest despre fiecare piesă pe care a cântat-o, a fost simpatic şi simplu, dinamic şi elegant.
Multe pahare cu apă pregătite pe o măsură din spatele lui l-au ajutat să-şi păstreaze acutele în forţă pe care le-a luat spre extazul publicului care cred că n-a încetat să se mire de performanţele unui om care la 71 de ani e mai tare şi mai prezent decât mulţi alţi artişti mai tineri.
Pe lângă plecăciuni, aş mai coborî şi vreo zece pălării în faţa unui artist care m-a făcut să mă ruşinez de momentele mele de slăbiciune când mă vait de vârstă şi folosesc pretextul lipsei de perspectivă pentru a ceda comodităţii şi a abandona proiecte care necesită efort, timp, energie dar mai ales creaţie.
O lecţie pentru care-i mulţumesc Domnului Tom Jones cu plecăciuni.
P.S. După ce am terminat de scris, am avut curiozitatea să văd ce s-a mai scris despre concert şi, spre surprinderea mea, am găsit doar o recezie destul de seacă şi anonimă pe site-ul iConcert şi încă un comentariu în Cancan care era de fapt despre prezenţa “VIP”-urilor româneşti la concert, în special a lui Brenciu. No comment.
» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Romania, evenimente
Comments
Leave a Reply