5 sfaturi pentru călătoria cu maşina cu un “pet”
Posted on August 29, 2011
După ce am pregătit maşina în vederea călătoriei cu un animal, este cel puţin tot atât de important să pregătim animalul cu pricina. O să mă refer aici la câini şi pisici pentru că sunt animalele cel mai des luate cu noi într-o călătorie.
1. Înainte de plecare faceţi o vizită la veterinar să vă asiguraţi că animăluţul vostru e sănătos, are vaccinele la zi şi e apt de călătorie.
2. Faceţi bagajul însoţitorului patruped:
- Bolul de mîncare
- Bolul de apă
- Una-două jucării
- Ceva de ros
- Letiera pentru pisici
- Perna preferată
- Un prosop
- Peria şi eventual şampon
- Medicamente (dacă e cazul)
- Mâncarea pentru toată perioada vacanţei
- Apă pentru drum
- Şi bineînţeles…. lesa şi zgarda.
Sfatul meu pentru bagaj este să-l faceţi ultimul înainte de ieşirea pe uşă altfel nu mai aveţi tihnă până plecaţi (mai ales în cazul câinilor). Fix, când se prinde că plecăm, devine insuportabil. Cât pregătesc bagajul meu e doar atent şi un pic îngrijorat (dacă plec fără el?). Dar când pun mâna pe lucrurile lui, parcă o ia razna – se agită, se vaită şi nu se astâmpără decât când se urcă în maşină.
3. Hrăniţi foarte puţin animalul înainte de plecare – dacă are stomacul prea plin sau complet gol, riscaţi să vomeze în maşină de emoţie sau din cauza mişcării. La fel în timpul călătoriei – îi puteţi da un cracker (pt. căţei respectiv pisici desigur) ca să ţineţi animalul ocupat.
4. Opriţi la cel mult două ore (în special în cazul câinilor) ca să iasă din maşină să se desmorţească, să dea o tură pe la vreun boschet sau doar să respire aer curat. Daţi-i apă să bea apă la fiecare oprire. Şi evident ţineţi animalul în lesă ca sa nu vă treziţi cu el pe şosea printre maşini.
5. Vorbiţi cu animalul în timpul călătoriei şi, dacă e un animal mai agitat, daţi-i ceva de ros sau o jucărie. Trataţi-l ca pe un copil căci de multe ori aşa se şi comportă.
» Filed Under Altele, Am vazut, Fun Turism, transport
Comments
Leave a Reply