Cascada Iguazu si Tango Bar in Puerto Iguazu
Posted on April 12, 2011
In cautarea unei poze pentru Calatorul Zilei al Lumii Mari, zilele trecute ma uitam la pozele de la cascada (sau mai bine zis cascadele) Iguazu si m-am gandit sa fac o pauza cu Mexicul si sa povestesc despre casacada daca tot eram acolo.
Casacada Iguazu, declarata una dintre minunile lumii si parte a patrimoniu UNESCO inca din 1984, are partea cea mai spectaculoasa in Argentina unde am vazut-o si noi.
Exista pachete care includ si din partea braziliana de unde casacada are o imagine mai panoramica.
Noi fiind in tur (Mexic, Buenos Aires, Iguazu), nu ne-am rezervat decat 2 zile pentru cascada asa ca n-am ajuns, din pacate, si in partea braziliana.
Sunt foarte multe agentii care au pachete pentru Iguazu si am vazut ca s-au schimbat destul de mult ofertele de acum doi ani asa ca tot ce o sa va spun e ca am mers cu Latin Discovery si ca am fost f. multumiti. Din cate am vazut, in general agentiile sunt destul de multe si par sa aiba, mai toate, servicii f. bune.
Noi am gasit un pachet cu doua nopti de cazare la Hotel Cataratas care ne-a placut f.mult desi n-am stat prea mult pe acolo.
Pachetul, care a fost 235 dolari de persoana a inclus 2 nopti in tripla cu mic dejun inclus, transport de la si la aeroport, intrarea in parc, circuitul inferior (o trecere la nivel pe o distanta de 1200 m pe marginea cascadelor care se face cam in doua ore) si circuitul superior pe o lungime de 1300 m care se face cam intr-o ora. In plus, am fost plimbati prin padurea sub-tropicala cu un autobuz deschis in incercarea de a vedea ceva pasari sau animale.
In momentul asta mi-am dat seama ca e destul de mult de povestit si n-o s-o pot face intr-un singur articol asa ca o sa povestesc in ordine cronologica.
Noi am ajuns acolo la mijlocul lunii ianuarie de la Buenos Aires unde erau cam 25 de grade. Cand am iesit in aeroportul din Iguazu (unul mititel) am avut intai impresia ca ne sufocam datorita umiditatii extrem de ridicate. Nu cred ca erau mai mult de 25 de grade nici acolo dar senzatia era ca si cum am fi inghitit apa cu fiecare respiratie. Destul de ciudat dar ne-am adaptat destul de repede.
Dupa ce ne-am cazat, am dat o tura pe la bazin unde am baut un cocktail (cam slabut), am facut o baie si ne-am hotarat sa mergem in oras sa mancam. Chestia cu mancatul a fost o chestie rapida dupa care ne-am oprit la Tango Bar (Avenida Brasil 1, colt cu Avenue Victoria Aguirre), pentru ca am prins noi din zbor ca acolo urma o cantare si oricum pe noi ne interesa tangoul.
Si n-am fost de loc dezamagiti – am ascultat doi baieti (un chitarit si un solist) foarte buni si am si dansat. Baietii ne-au povestit la sfarsit ca au studiat timp de doi ani ca sa poata canta tango autentic si ne-am facut si noi cu un CD.
Dimineata autocarul a venit chiar inainte de ora stabilita (adica 8 dimineata) si n-am intarziat nici un minut. Am fost transportati pana la intrarea in parc unde am fost preluati de un ghid care s-a descurcat excelent din toate punctele de vedere. Perfect organizati baietii. Fiecare ghid avea un grup cam de 40 de persoane are primeau un badge de o anumita culoare si ghidul respectiv avea si vreo doua ajutoare care sa stea cu ochii pe noi (insa discret, cu zambetul pe buze si fara a ne grabi inutil). Intregul parc are are cam 550 de km2 si nu poti merge pe acolo decat cu ghid si pe zonele pregatite pt. vizitatori. Totul este extrem de curat si de organizat.
Dar restul povestii va veni data viitoare – va mai las insa cu ceva poze de la cascada.
» Filed Under Altele, Am vazut, Prin lume
Comments
One Response to “Cascada Iguazu si Tango Bar in Puerto Iguazu”
Leave a Reply
[…] în Grecia (prima mea ieşire după 89) şi am comentarii şi despre pachetele turistice pt. Peru. Iguazu a fost singura excepţie cu adevărat pozitivă. Oricum, eu zic că tot pe cont propriu e mai bine! […]