Low cost – Pleaca-n lume cu cine vrei tu

Posted on September 7, 2010

A zbura sau nu cu low cost mi se pare o intrebare la care raspunsul este previzibil.

Sincer, mi se pare ca evolutia normal a zborului cu avionul, (evident pe rute nu mai lungi de 3-4 ore) ar trebui as fie spre low cost.

Cu exceptia celor care doresc sa calatoreasca la nivel business sau clasa I, nu vad nici un motiv real de a prefera sa platesti mai mult de 300 euro pentru un drum de 2-3 ore.

Avantajul evident este desigur pretul in vreme ce amenajarile interioare ale avionului nu sunt cu nimic mai prejos la BlueAir sau alte companii low cost decat cele din zona economic de la orice companie aeriana.

Hai sa vedem care sunt micile dezavantaje:

  • Aeroportul de la Baneasa care arata si are aceleasi facilitati ca o gara de provincie dar preturi ca un aeroport international – pe de alta parte, e mult mai aproape de centru decat Henry Coanda.
  • Masa mult mai simpla – pe de alta parte, nu cred ca acesta e cel mai important element cand nu petreci in avion decat cateva ore.
  • Transportul bagajelor de cala se plateste – pe de alta parte, daca faci rezervarea on-line, ai un discount la bagaje si in plus, daca nu faci o calatorie prea lunga, poti sa iei un bagaj mai mic care sa mearga la cabina. Si oricum, costul total tot e mai mic.

Deci, pana una alta, dezavantajele nu sunt esentiale. Mai putin unul…..

Intrazierile! – ei bine, acesta este un dezavantaj si un aspect care ar trebui imbunatatit. Intarzierile de 10 minute, chiar o jumatate de ora nu sunt dramatice dar cand ajungi sa stai in Baneasa mai mult de o ora, incepe sa devina suparator. Cu atat mai mult cu cat nimeni nu anunta nimic clar si stai acolo si te intrebi daca mai pleci sau nu.

Nu ma refer la intarzierile fortuite pe care le poate avea orice companie de zbor (conditii meteorologice f. proaste, praf vulcanic, greve si alte din astea) ci la cele datorate probabil numarului mic de aeronave.

Ca sa va dau un exemplu, ultima data am mers cu low cost la Barcelona – am avut intarziere de 1 ora si jumatate la plecarea din Baneasa si o intarziere de vreo 4 ore la intoarcere. Daca asteptarea pe Baneasa a fost incomoda si enervanta datorita lipsei de comunicare si de facilitati, intarzierea la Barcelona a fost mult mai rea. Plecarea era prevazuta in jur de 11 seara si am tot asteptat pana ni s-a spun ca intarzie avionul o ora, apoi 2 ore ca mai apoi sa ni se spuna ca mai dureaza. Totul era inchis in aeroport si noaptea asteptarea e mult mai grea daca nici n-ai unde sa bei ceva sau sa mananci ceva sau macar sa umbli prin magazine. E adevarat ca ni s-a oferit un sandwich si o apa, ceea ce a fost de ajutor mai ales pentru cei care aveau copii.

In concluzie, intarzierile sunt ceea ce as incerca sa elimin sau macar sa diminuez – in plus, o politica de PR mai prietenosa ar fi binevenita. Comunicarea unei intarzieri cu scuzele de rigoare intr-un mod politicos ar ajuta.  O atitudine mai zambitoare si mai amabila a echipajelor, de asemenea.

Oamenii scuza f. multe si accepta mult mai usor niste conditii mai putin bune daca le oferi o explicatie si incerci sa compensezi cu un zambet. Poate chiar un pahar de suc sau de bere ca scuza pentru neplaceri.

Si chiar cu riscul intarzierilor, eu una n-am mai calatorit decat cu low cost daca am avut de ales, ceea ce voi continua sa fac!

» Filed Under Altele, De prin Romania, transport

Comments

2 Responses to “Low cost – Pleaca-n lume cu cine vrei tu”

  1. sebby on September 9th, 2010 10:59 pm

    pana la urma esti pro sau contra companiilor low cost?

  2. anca a on September 16th, 2010 1:04 pm

    Poate faptul ca am pus in echilibru punctele tari si punctele slabe nu a dus la o concluzie clara. Eu sunt pentru low cost – dupa cum reiese totusi din ce-am scris, exista mai multe argumente “pro” decat “contra”. Si cat am putut, in ultima vreme n-am mers decat cu low cost.
    Si cred ca asta e tendinta normala spre care ar trebui sa mergem.

Leave a Reply