Multe drumuri merg în Nepal și în India …cu Sega
Posted on January 16, 2018
Mai am o mulțime de povestit despre Nepal – cele 2 săptămîni petrecute acolo anul trecut au fost extrem de pline și de variate. Am povestit despre cum se vede Everestul din avion, despre Katmandu, excepționalul Bhaktapur, despre trekking pe dealul-munte Poon Hill cu faimosul Lama, cu frumusețea oamenilor de acolo și a celor cu care am fost, cu Pokhara și mai ales despre rafting și minunatul Captain Shaila care, din păcate, a plecat să navigeze pe apele unei alte lumi.
Mai urmează povești despre temple budiste, maimuțe, jungă……
E o călătorie care va rămîne parte din mine și pe care mi-o voi aminti cu foarte mare ușurință oricînd, căci așa se întîmplă cu locurile unde te simți în largul tău și în același timp în plină aventură, și așa se întîmplă cu oamenii cu care te simți în largul tău și pe care-i îndrăgești.
E o aventură pe care v-o doresc și vouă.
Și, pînă să mai povestesc eu, o să vă zic și că puteți merge și voi cu Sega într-o aventură în Nepal, dar și în India. Sega vă invită în mai multe călătorii din care aveți sigur ce alege:
- Buddha Yatra: 17-30 martie 2018 – India și Nepal într-o călătorie spirituală. Și nu oricum, ci însoțiți de profesorul nepalez Basanta Bidari, fost arheolog șef din Lumbini, care a și descoperit, în 1996, locul în care s-a născut prințul Siddhartha – Buddha, acum 2.500 de ani. Pentru cei care doresc, călătoria poate continua cu 10 zile de meditație într-o mănastire buddhista din Nepal.
2. Sanctuarul Annapurnei: 31 martie – 14 aprilie 2018 – Pentru cei care iubesc în special muntele, o drumeție în Nepal, pe potecile Annapurnei, până la tabară de bază la 4.500 m. Nu e doar un traseu spectaculos ci și o ocazie de a lua contact cu cultura locală.
3. Aventuri în Nepal, cum scrie la carte: 21 aprilie – 5 mai 2018 – tradiționala călătorie pe urmele celei de-a doua cărti scrise de Sega, cea pe care am făcut-o și noi.
- 4. Pe calea lui Buddha: 27 mai – 11 iunie 2018 – pentru cei care-și doresc o călătotie spirituală în special – o călătorie în Nepal pînă la locul nașterii lui Buddha, urmată de un curs de meditație de 10 zile într-o mănăstire buddhista din Kathmandu.
Pentru cei care s-au lăsat tentați (și vă asigur că merită tentația), dacă vă hotărîți să vă înscrieți, folosiți codul “funtur” și Sega vă va face 15% reducere. Aș mai marge și eu dar n-o s-o fac chiar anul ăsta, o s-o fac însă sigur în această viață. Anul ăsta vă las pe voi.
» Filed Under Am vazut, Insemnari din calatorii, Oferte, Prin lume | 2 Comments
Nepal numai cu bune – pe munte, adică pe…deal
Posted on October 25, 2017
Cam lungă pauza de scris. Dar nu și de călătorit. De la întoarcerea din Nepal, am fost de 2 ori în Bologna, în Deltă, în Toscana din nou, la degustări la Pietroasele, în Alsacia.
Am ceva de scris,nu? Și ce zi mai bună decît asta de toamnă ploioasă?!
Deocamdată, m-am întors în Nepal. Nu chiar cum mi-ar plăcea, doar virtual. Deocamdată mă mulțumesc cu atît. A trecut ceva vreme de la primul episod ceea ce nu înseamnă că Nepalul a fost foarte departe, a stat doar cuminte în așteptare, așezat în poze și-n mine. Toate călătoriile pe care le-am iubit au rămas în mine așa cum au rămas oamenii care mi-au fost vreodată dragi.
Așa că e simplu să întorc un pic privirea în interior și să mă simt în Nepal.
Unde-am rămas? A, la plecarea spre Pokhara.
Drumul cu microbuzul de la Katmandu la Pokhara variază ca timp în funcție de condițiile de pe drum ceea ce în Nepal e foarte normal avînd în vedere că drumurile sunt foarte proaste. Dacă stai pe locurile din spate ai toate șansele să-ți vină sufletul în gît și să ți-l și dai dacă ești mai slab de înger. S-au sacrificat Lama și echipa lui care erau ceva mai obișnuiți cu genul ăsta de roller-coaster.
Ne-am salvat oricum cu cîntatul – Sega n-a plecat nicăieri fără chitară – cu glume și mult rîs.
A contribuit la bună starea noastră și pauza pe care am făcut-o pe drum la Captain Shaila. Rafting!!!! Minunat! Omul ăsta mic și cald ne-a trecut prin toate apele, ne-a făcut să chirăim de bucurie, ne-a dirijat, ne-a manipulat, ce mai, a făcut ce-a vrut din noi. Și noi ne-am lăsat cu mare entuziasm! Am ajuns uzi fleașcă și tare mulțumiți. Captain Shaila, pe cît de hotărît în barcă, e pe atît de modest și timid în afara ei. Și-are și o nevastă tare drăguță care ne-a hrănit și ne-a primit așa cum primești prieteni în casa ta.
Să ne fie clar, oamenii de acolo sunt săraci. Cu toate astea nu sunt nici obraznici, nici umili. Și, ca și în Peru, nu sunt încă (poate că nici nu vor fi vreodată) modificați de turism deși mare parte din venituri de acolo vine. Ne-a fost tare drag de ei. S-a lăsat cu mulțumiri, poze și pupături. M-aș da pe mîna lor oricînd, fără ezitări.
Atmosfera din Pokhara mi-a plăcut mai mult decît în Katmandu pentru că e mai puțin eterogenă. E plină de restaurante, hoteluri, magazine și e locul unde se întîlnesc toți călătorii spre munte.
De acolo aveam să plecăm în trekking despre care, mărturisesc, mi-am imaginat că va fi unul ușurel așa, mai de pensionari. Că doar nu era să mergem pe Everest! N-am mers nici pe departe pe Everest (am rămas cu ce-am văzut din avion) dar am ajuns pe Poon Hill la 3210m. Prin comparație cu expedițiile pe munții din Himalaya, traseul pînă pe Poon Hill – da, la ei e doar un deal – e un fleac. Nu e însă nici chiar așa ușor cum te-ai gîndi. Dificultatea vine în primul rînd de la faptul că mai tot traseul e pe scări din pietre. Da, îți trebuie un pic de antrenament înainte, e bine să fi într-o condiție fizică bună. Nu e chiar Piatra Craiului, dar nici cota 1400.
Dacă n-am fi avut ajutoare la bagaje, habar n-am cum ne-am fi descurcat. Echipa lui Lama a fost imbatabilă. Iar fata asta drăguță care a cărat cot la cot cu bărbații (unul dintre ei fiind soțul ei) are cam 23 de ani și 3 copii acasă.
Traseul e foarte bine organizat și plin de grupuri care urcă și coboară cu ghizi, cu portări cu bagaje, cu cai, măgari încărcați. Treci prin sate de munte cu copii care se bucură dacă le oferi cîteva dulciuri și creioane, cu femei frumoase cu un soi de noblețe a ținutei, cu căței, căprițe, păsări, flori, vaci și….munte.
Am stat la un fel de cabane foarte decente cu camere cu 2 paturi unde găseai cîte o sobă în camera de mese unde am cîntat, am dansat, am rîs, am încercat felurile lor de mîncare și am băut „vinul” nepalez, adică un soi de rachiu extrem de slab și o bere nepaleză chiar bună. Ca la cabană.
Ultima dimineață de urcuș a fost de la 4 dimineața ca să ajungem pe Poon Hill să vedem soarele răsărind din spatele munților. La 3200 de metri eram ca pe un delușor înconjurat de vîrfuri albe, eterne încălzite doa de lumina aurie a răsăritului. Spectaculos.
N-a fost un drum ușor dar dacă am urcat noi 5 femei cu o medie de vîrstă deloc neglijabilă, înseamnă că se poate. Și, mai ales, merită!
Data viitoare, care nu va mai fi peste o jumătate de an, mi-am promis mie însămi, vom coborî spre sudul Nepal-ului într-o cu totul altă conjunctură.
P.S. Tocmai am aflat de la Sega, că dragul de Captain Shaila a plecat să navigeze pe ape nevăzute și-s tare tristă căci omul acela mic și energic care ne-a condus cu mînă și voce forte, avea o delicatețe și-o candoare fermecătoare. Și nu pot să nu mă gîndesc la băiatul lui care sper că-și va împli visul de a studia și la soția lui atît de caldă și delicată. Ape liniștite și vînt bun, Captain Shaila!
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume | 1 Comment
Nepal numai cu bune, că rele n-am găsit
Posted on April 26, 2017
În Nepal ar fi trebuit să plec acum un an. Doar că unele reparații pe ici pe colo au făcut victime colaterale, printre care blogul de față și alte posibile călătorii. Acu’ că-s nouă nouță, sau pe-acolo, am ajuns unde mă lăudam că voi ajunge, adică într-o călătorie cu Sega, pe urmele cărții sale, Namaste – Un roman de aventuri spirituale în Nepal.
Nu știu exact ce-a gîndit Sega cînd s-a trezit cu un grup exclusiv feminin – 5 femei cu o medie de vîrstă despre care o să spunem doar că trecea bine peste 18 anișori, din care doar 2 se știau de acasă. În locul lui aș fi avut un pic de emoție, ca să nu zic frică, că plec la drum cu neprevăzutul. Ei, karma, zenu’ și feng shui-ul au fost de partea noastră și am avut un grup delicios – Crina, Tanți, Betty, Ionela și cu mine, în frunte cu Sega. Zău că ne-am distrat! Și-am intrat împreună în toate aventurile. N-am ratat nimic, ba am mai pus și de la noi mult rîs, cîntat și dans, care erau opționale la program.
Eu am fost ultima sosită după o escală la Muscat de vreo 7 ore unde însă n-am avut timp să mă plictisesc că am avut de lucru. Aterizată, ca să nu zic parașutată, mai devreme cu vreo 20 de minute, am ieșit năucă dintr-un aeroport mic așa ca o gară de provincie (unde pe post de tăvițe pt. bagaje la control se foloseau ligheane de plastic) și m-am învîrtit pe-afară, pe 15m pătrați asaltată de oferte de transport, unele chiar insistente, deși continuam să le zic că aștept pe cineva și că oricum nu știu unde merg. Și să fi vrut, n-aș fi știu unde să le spun să mă ducă. Habar n-aveam cum se numea hotelul unde urma să stăm și eram în totalitate dependentă de Sega. Cum eu n-am stare să stau locului, m-am învărtit ca titirezul, m-am dus, m-am întors…cînd, de-odată, a răsărit Sega contrastînd puternic cu marea masă, aflat la 2 capete peste toți, căci pe Sega n-ai cum să-l pierzi într-o masă de oameni. Poate doar pe la olandezi.
Era destul de tîrziu cînd am ajuns la hotel în Thamel (centrul turistic al capitalei) așa că am dat doar o fugă să bem o bere, așa mai în scurt, căci dimineața aveam program la prima oră. Patru dintre noi ne-am sculat la 5 dimineața ca să ajungem să zburăm spre munți. O oră de zbor pe o vreme impecabilă cît să vedem munții Himalaya și să bem un pahar de șampanie. Despre munți, ce să zic decît că te cam lasă cu gura căscată de cît sunt de frumoși și de puternici și de cît de invincibili par. Greu să-ți imaginezi că sunt oameni care reușesc să ajungă acolo sus pe vîrfurile alea alb-albastre ce par să fie una cu cerul. Să vezi masivul plin de vîrfuri care de care mai sus, printre care evident și Everestul, chiar și din avion, e spectaculos și poate unic în viață, deși asta nu se știe niciodată.
Ne-am întors la fix pentru micul dejun să ne reunim cu Sega și Crina după care ne-am înființat la agenția unde ne aștepta faimosul Lama (personaj pitoresc care s-a materializat din cartea lui Sega) unde am băut un ceai nepalez și ne-am pus la punct cu ce aveam de făcut. Îți trebuie ceva timp pînă te adaptezi la engleza lui Lama. După 4 zile petrecute cu el pe munte deja ne înțelegeam de minune dar, la prima întîlnire, am avut nevoie de traducerea lui Sega. Ar trebui să citiți cartea ca să-l percepeți pe Lama în toată splendoarea lui.
O să încerc și eu să-l conturez un pic, atît cît am prins din zilele în care ne-a fost ghid, dar cînd ajungem la momentul trekking.
Pănă una alta, ne-am urcat în mașină și ne-am dus la Bhaktapur, aflat la aprox.13km de centrul capitalei. Ei, acolo, 13 km se fac într-o veșnicie cu mașină pentru că traficul din capitală e o babilonie totală unde numai ei se descurcă. Nu există marcaje sau semne de circulație și nici semafoare. Drumurile sunt aproximativ asfaltate și regula cu care ei par să se descurce de minune e să privești doar înainte și să claxonezi ca să știe lumea că faci ceva. Și motociclete, zeci, sute de motociclete, mii, sute de mii, ce mai, mai multe decît am văzut vreodată, cu excepția Rolling Thunder de la Washington.
Bhaktapur e un oraș cu 80000 de locuitori, fostă capital a Nepalului în sec.15. Noi am vizitat mai ales zonei Piețelor Durbar și Taumadhi unde se regăsesc o mulțime de temple absolute impresionante. De cînd am ajuns în zonă, ne-am dat pe mîna unui puști, un student care se oferea ca ghid. Ne-a plăcut pentru că ne-a abordat cu bun simț și decență. Așa că l-am lăsat să ne povestească el ce și cum. Cutremurul din 2015 a lăsat urme vizibile și majoritatea clădirilor erau susținute de bîrne și chiar distruse. Chiar și așa, tot erau frumoase cu lucrătura lor delicată și complicată în lemn sau piatră. N-o să fac aici nici un pic de istorie că știți că nu-i genul meu și informații se găsesc pe Internet cît de multe doriți. M-a impresionat că deja au făcut lucrări de reastaurare și continuau să lucreze. Am urcat scările templului Nyatapola, ne-am minunat de bazinul cu apă, ne-am amuzat de caprele care leneveau pe acolo, am văzut o mică demonstrație de olărit, am mîncat o prăjitură f. bună și-am băut o cafea minunată în curtea unui magazine de ornamente și mobilier din lemn, ne-am minunat de tot și ne-am bucurat de tot.
Seara ne-am familiarizat cu mîncarea nepaleză și-am aflat ce e Daal-Bhaat – mîncarea lor tradițională față de care am avut sentimente contradictorii deoarece baza e orezul iar eu și orezul nu prea avem drumuri comune. Pe lîngă orez însă e o supă de linte delicioasă și se mai pun niște cartofi făcuți într-un sos iute, un fel de spanac și înce ceva ingrediente care se amestecă de obicei cu orezul – eu le-am amestecat între ele fără orez :). Mi-a plăcut mult mai mult cînd a fost făcută în casă – vă zic unde cînd vom ajunge la locul faptei.
Pînă atunci, luăm o pauză și ne revedem în episodul viitor. Namaste!
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume | 2 Comments